Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Președintele Franței, în vizită oficială în România; Dejun de lucru cu premierul Mihai Tudose


Președintele Franței, Emmanuel Macron, a efectuat, joi, o vizită oficială în România, al cărei program a cuprins întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose și o vizită la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală. 
România este un membru al Uniunii Europene matur, care dorește să fie stat refondator al UE, a declarat joi președintele Klaus Iohannis, la finalul întrevederii cu omologul său francez, Emmanuel Macron. El a precizat că România dorește să participe de la început la proiectul „Europa apărării”.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a ajuns joi după-amiază la Vila Lac 1, unde a avut programat un dejun de lucru cu prim-ministrul român Mihai Tudose, în contextul vizitei oficiale de o zi pe care o efectuează la București. Președintele Franței a fost întâmpinat de șeful Executivului român pe platoul din fața Vilei Lac 1. Înainte de intrarea la reuniune, cei doi înalți oficiali și-au strâns mâna pentru o fotografie oficială. La cererea părții franceze, înaintea dejunului de lucru, a avut loc un tete-a-tete al celor doi oficiali, au precizat surse guvernamentale.
În debutul întrevederii, potrivit acelorași surse, premierul român a oferit președintelui francez un cadou simbolic — o crenguță din stejarul pe care generalul Berthelot l-a plantat în 1927 la Iași. Emmanuel Macron și-a exprimat dorința ca anul viitor să vină la Iași și să planteze un stejar, lângă cel al generalului Berthelot, pentru o prietenie de încă 100 de ani.
În cadrul dejunului de lucru de joi de la Vila Lac 1 au fost abordate aspecte privind cooperarea în sectoarele economic, energetic, cercetare și cultural, potrivit unui comunicat al Guvernului. Totodată, premierul Mihai Tudose a prezentat progresele economice ale țării noastre, măsurile luate de Executiv în acest domeniu și oportunitățile de investiții. Un alt subiect de interes este cel privind aderarea României la Schengen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?