Trei persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru înșelăciuni prin metoda „Accidentul”. Acestea sunt Marian B., de 35 de ani, din Galați, care se află în executarea unei pedepse în Penitenciarul Galați, Florian Robert I., de 31 de ani, din Giurgiu, și Maria Mihaela P., de 23 de ani, din București. Primul va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cel de-al doilea pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, tentativă la înșelăciune și complicitate la înșelăciune, iar fata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.
Conform rechizitoriului, victimele celor trei sunt două bătrâne. Una din Focșani și cealaltă din București. În cazul femeii din București, prejudiciul este de 19.200 euro și 4.000 lei.
În ceea ce-l privește pe primul inculpat, Marian B., care anterior a primit o pedeapsă de aproape 18 ani pentru același gen de fapte, în rechizitoriul întocmit de procurori în prezenta cauză se arată că la data de 13 mai a.c., din penitenciarul în care își execută pedeapsă, a contactat-o pe bătrâna din Focșani și, prin folosirea de nume și calități mincinoase, a indus-o în eroare, spunându-i că fiica sa a avut un grav accident. Mai exact, bărbatul i-a spus femeii că este polițist și că fiica sa a căzut între niște scări, rupându-și ambele picioare și coloana vertebrală. De asemenea, i-a spus că este posibil să aibă leziuni și la cap.
Inculpatul i-a spus că este nevoie de o sumă mare de bani pentru ca fiica să fie dusă cu un elicopter SMURD la un spital din capitală și apoi să fie transferată în străinătate pentru a fi operată. Pentru asta i-a cerut bătrânei suma de 18.000 euro, bani pe care femeia nu i-a avut. Ca să fie și mai credibil, inculpatul i-a spus bătrânei că îi va face legătura cu spitalul, timp în care el și-a modificat vocea, părând apoi că femeia vorbește cu un medic de la un spital din București. Mai mult, pentru a o convinge că este o problemă, în timpul discuției, pe fundal se auzea o voce de femeie care spunea „ajută-mă, ajută-mă, te rog să mă ajuți!”.
Bătrâna a crezut povestea inculpatului și i-a spus ce bani are, respectiv 3.500 lei și un card cu suma de 4.000 lei. Acesta a informat-o că cineva va merge la ea acasă pentru a lua banii și cardul, spunându-i totodată să pregătească și un bagaj cu haine și lenjerii pentru fiica sa. Astfel, acasă la femeie a ajuns o altă persoană, care în acest moment este martor în dosar. Aceasta și-a dat seama că ceva este în neregulă și a anunțat autoritățile. Prin urmare, femeia din Focșani și-a primit înapoi banii, cardul, hainele și un laptop, bunuri pe care le pregătise pentru inculpat.
Păcăleală cu anunț de angajare
În demersurile sale, primul inculpat a fost ajutat de cel de-al doilea, respectiv Robert Florian I. Acesta, în intervalul 12-13 mai a.c., prin folosire de nume și calități mincinoase, prin intermediul telefonului mobil, a indus în eroare un martor, promițându-i acestuia că îl va angaja ca șofer la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), solicitându-i să lucreze timp de o săptămână, în probe, ocazie cu care, să se deplaseze la diferite adrese pentru a ridica sume de bani și documente. Martorul, care a fost trimis după bani, și-a dat seama că ceva este în neregulă, fiind și el înșelat, și a acționat în consecință. Pentru această faptă, inculpatului i s-a reținut infracțiunea de tentativă la înșelăciune.
În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la înșelăciune, în rechizitoriu se arată că în data de 13 mai a.c., conform modului de operare stabilit împreună cu celălalt inculpat, pe care l-a cunoscut în pușcărie, s-a ocupat de ridicarea banilor și bunurilor remise de persoana vătămată din Focșani, prin intermediar.
Tot el, la data de 20 mai a.c., împreună cu primul inculpat, prin apeluri telefonice și prin același mod de operare, a indus în eroare o altă femeie, din București. Bărbatul și-a atribuit calitatea de medic la un spital din București și a informat persoana vătămată că nepotul ei este în stare gravă la spital și că este nevoie de o sumă mare de bani pentru intervenții chirurgicale. Anterior, femeia a fost sunată de primul inculpat, care mai apoi i-ar fi făcut legătura cu așa zisul medic.
Disperată, bătrâna, care a vrut doar să-și salveze nepotul, i-a remis, în ziua în care a fost sunată, inculpatului Robert Florian I., suma de 19.200 euro. La momentul respectiv, partea vătămată a uitat să-i mai înmâneze inculpatului și cei 4.000 lei, motiv pentru care a doua zi, respectiv pe data de 21 mai a.c., la ușa ei s-a prezentat inculpata Maria Mihaela P. pentru a ridica și restul sumei.
Percheziții în penitenciar
Anterior reținerii și arestării, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din IPJ Vrancea au făcut percheziții în Penitenciarul Galați, la Girugiu și la București, acolo unde locuiesc inculpații. În urma acestora, cele trei persoane au fost aduse în Vrancea, reținute și prezentate judecătorilor de la Judecătoria Focșani cu propunere de arestare preventivă. Pe numele lor au fost emise mandate pentru câte 30 de zile. În urma contestației, în cazul fetei măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu.
Polițiștii atrag din nou atenția asupra acestui gen de înșelăciune. Oamenii legii spun că cetățenii care primesc astfel de apeluri nu trebuie să intre în panică atunci când li se spune că rude de ale lor au fost implicate în accidente, indiferent de natura acestora. Trebuie mai întâi să verifice informația și în niciun caz nu trebuie să dea bani necunoscuților, indiferent de motivele invocate. În caz de accident, nu există noțiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătorești în acest sens sau prin societățile de asigurări. Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgență este cea medicală și nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât și autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.