Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

VIDEO şi GALERIE FOTO: Accident cu trei dube și 9 răniți pe E85, la Pufești; un tată și cele două fiice ale sale, spulberați de pe șosea


Nouă persoane au fost rănite, ieri dimineață, în jurul orei 06:40, în urma unui accident rutier produs pe DN 2 – E85, pe raza localității Pufești. În eveniment au fost  implicate trei autoutilitare și trei persoane care se aflau pe marginea drumului, așteptând să traverseze strada. În urma producerii accidentului, a rezultat rănirea a șase persoane, ocupante ale celor trei autoutilitare, dar și a unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din Pufești, care aștepta împreună cu cele două fiice ale sale, în vârstă de 10, respectiv 14 ani, să traverseze strada pentru a merge la câmp. 
    Potrivit polițiștilor, coliziunea dintre cele trei autoutilitare s-a produs în momentul în care, pe sensul de mers Adjud – Focșani, una dintre ele a oprit pentru a vira stânga și a fost lovită din spate de o altă autoutilitară, care se deplasa în aceeași direcție, fiind proiectată pe sensul opus. „Pe DN2 E85, la ieșire din comuna Pufești, o autoutilitară a oprit pentru a vira la stânga, moment în care a fost acroșată din spate de o altă autoutilitară, după care a fost proiectată pe sensul opus de mers, într-o autoutilitară care venea dinspre Focșani. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea a nouă persoane, dintre care patru sunt răniți grav. Șase victime sunt din cele trei autoutilitare, iar trei sunt persoane care așteptau pe marginea părții carosabile, probabil cu intenția de a traversa”, ne-a declarat comisar șef Cătălin Stegărescu, șeful Serviciului Rutier Vrancea.
    La volanul celor două autoutilitare, care se deplasau pe sensul de mers Adjud- Focșani, se aflau un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Bacău, respectiv un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Pufești. Autoutilitara care venea dinspre Focșani înspre Adjud era condusă de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Bârlad.
    Una dintre autoutilitare, după ce i-a spulberat pe cei trei pietoni care așteptau  pe marginea carosabilului să traverseze strada, a trecut prin gardul unei locuințe și s-a oprit în curtea acesteia. „Noi eram în casă. Tatăl și cu cele două fete voiau să se ducă la cules de fasole și așteptau aici, la pod, ca să poată traversa. Un cetățean cu furgoneta asta voia să intre în sat. S-a oprit, s-a asigurat, dar din spate a venit cu viteză, l-a lovit, l-a întors și l-a proiectat în altă mașină, care și aia la rândul ei venea cu viteză și, întorcând-o, i-a luat pe ăștia în plin. A rupt podul și i-a proiectat pe toți trei. I-a aruncat în grădină la noi. Când am auzit, am ieșit și am rămas șocați să vedem că erau vecinii noștri”, ne-a spus vecina victimelor.
    Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării distanței regulamentare în condus. „La data de 21 august a.c., ora 06.40, un bărbat de 41 ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN2, pe direcția Bacău către Focșani, la km 217+770m, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de altă autoutilitară, care se angajase să efectueze virajul la stânga pe DC 32, intrând în coliziune față spate cu aceasta. Din accident, a doua autoutilitară a fost proiectată pe sensul opus de mers, fiind tamponată frontal de un autovehicul care se deplasa pe direcția Focsani – Adjud. Autovehiculul a acroșat la rândul său și un număr de 3 pietoni, aflați pe marginea drumului. În urma producerii accidentului, au suferit vătămări toți cei trei conducători auto, 4 pasageri și cei 3 pietoni. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.

Nouă victime transportate la spital

    La fața locului a intervenit, în urma apelului primit prin 112, și Departamentul de Pompieri  Focșani cu un echipaj SMURD, Stația de Pompieri Adjud cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și cinci ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. Toate cele nouă victime erau conștiente și au fost transportate la spital. Niciuna dintre ele nu a fost încarcerată.
Potrivit doctorului Vitalie Bețișor, managerul SAJ Vrancea, fata de 14 ani era cel mai grav rănită. Ea prezenta strivire de gambă dreaptă și a fost dusă direct la Terapie Intensivă. Potrivit medicului, copila de 10 ani prezenta otoragie, iar celelalte victime prezentau traumatisme craniene, toracice, lombare și/ sau cervicale.
    Imediat după producerea accidentului, traficul auto a fost restricționat pe DN2, între Adjud și Mărășești, la Pufești desfășurându-se pe un singur sens alternativ timp de aproximativ o oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?