Mai multe accidente rutiere au avut de cercetat polițiștii, la sfârșitul săptămânii trecute. Astfel, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în apropiere de Focșani, un autoturism BMW, în care se aflau patru tineri din Negrilești și care venea dinspre Bolotești, în apropiere de intrarea în Focșani a intrat într-un tractor, care i-ar fi ieșit în cale. Potrivit unor martori, tractoristul ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea oamenilor legii. El ar fi fost băut, iar când a fost găsit de polițiști ar fi refuzat testarea alcoolsop, dar și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit polițiștilor, „la data de 19 august, în jurul orelor 22.30, la ieșire din Focșani, pe DN 2 D, a avut loc o coliziune între un tractor, care tracta o balotieră nesemnalizată, și un autoturism înmatriculat în Botoșani. Accidentul rutier s-a produs în urma manevrei de viraj la stânga efectuată de tractorist. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoturismului, un tânăr în vârstă de 25 de ani, acesta având ambele picioare fracturate”.
Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, la Unitatea de Primiri Urgențe au fost aduși, în urma accidentului, patru tineri, cel mai grav dintre aceștia fiind chiar șoferul BMW-ului. „M.A., în vârstă de 25 de ani, din comuna Negrilești, prezenta policontuzii prin accident rutier, traumatism cranian cu plagă parietală dreaptă, traumatism toracic și de bazin, traumatism de membru inferior cu fractură 1 /3 sub femur drept și 1/3 medie tibie stângă. Pacientul se internează la ortopedie. G.C. în vârstă de 24 de ani, din comuna Negrilești, prezenta contuzie cot drept și mână dreaptă, traumatism claviculă stângă prin accident rutier. Pacientul nu se internează. L.I., în vârstă de 20 de ani, din comuna Negrilești, prezenta contuzie genunchi stâng și braț drept prin accident rutier. Pacientul nu se internează. P.R. în vârstă de 19 ani din comuna Negrilești, prezenta escoriație minoră, membru superior drept prin accident rutie. Pacientul nu se internează”, se arată în buletinul de presă al unității medicale.
Accidentată după ce a traversat strada în fugă
O fetiță de 8 ani, din localitatea Nereju, a fost accidentată de un autoturism sâmbătă seara, în jurul orei 20:00, în timp ce traversa strada, în centrul comunei. Potrivit unor surse oficiale, fetița ar fi ieșit din curte, a traversat strada neregulamentar și în fugă, fiind lovită de un autoturism Dacia Papuc, condus de un bărbat din localitate. Fetița a fost transportată de urgență la spital, fiind internată la chirurgie infantilă-ATI. Ea prezenta politraumatism prin accident rutier, traumatism sub-pelvin bilateral și traumatism toraco-abdominal. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Un accident rutier cu pieton a avut loc și sâmbătă dimineață, în comuna Bolotești. Potrivit polițiștilor, o femeie în vârstă de 58 de ani, care a traversat neregulamentar strada, a fost acroșată de un autoturism. În urma producerii acroșajului, femeia a fost rănită. Ea a fost transportată de urgență la spital și a fost internată la ortopedie. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, „M.F., în vârstă de 58 de ani din Jariștea, prezenta traumatism cranio-facial acut închis, traumatism coapsă dreaptă, prin accident rutier, escoriații zigomatice, fractură supracondiliană femur drept cu deplasare”.
Cu Audi-ul într-un cap de pod
Un tânăr, în vârstă de 21 ani, conducător al unui autoturism Audi A4, cu numere roșii de Neamț, a fost la un pas de moarte duminică dimineață. În timp ce se deplasa dinspre Haret spre Adjud, pe raza localității Călimănești, cel mai probabil pe fondul oboselii, tânărul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat într-un cap de pod. Mașina s-a răsturnat apoi pe cupolă. Potrivit martorilor, tânărul ar fi ieșit din autoturism cu ajutorul localnicilor. Era conștient, dar confuz. El le-ar fi spus celor care l-au salvat că a adormit la volan.
Un bărbat din județul Bacău a provocat un accident de circulație, vineri dimineață, după ce s-a urcat băut la volan și a pătruns pe contrasens. „La data de 18 august a.c., ora 08.53, un bărbat, de 49 ani, din municipiul Moinești, județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85, la km 195+300m, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu alt autoturism, condus regulamentar de alt bărbat. Conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,19 mg/L alcool pur în aerul expirat. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a acestuia. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.
Tot din cauza consumului de alcool, un bărbat din comuna Tătăranu a provocat, vineri dimineață, pe sensul de mers Focșani – Milcovul, un accident rutier. Potrivit oamenilor legii, el a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. „La data de 18 august a.c., ora 08.53, un bărbat, de 38 ani, din comuna Tătăranu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 23A din direcția Focșani către Milcovul, la km 2+700 m, pe fondul consumului de alcool și al neatenției în conducere, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru investigații medicale. Conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.
Copil lovit de un lemn, căzut dintr-o autoutilitară
Un copil de 12 ani a fost rănit, vineri seara, după ce a fost lovit de un lemn, căzut dintr-o autoutilitară. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului. „La data de 18 august a.c., ora 20.00, un tânăr, de 20 ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea o autoutilitară încărcată cu lemn de foc pe DN 2N – Dumitrești, din direcția Chiojdeni către Bordești, la KM 37+300m, într-o curbă la dreapta, nu și-a asigurat încărcătura, un lemn din caroseria autoutilitarei căzând pe carosabil, lovind un copil de 12 ani, ce se deplasa în calitate de pieton, rănindu-l ușor. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.
Băiatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Focșani, fiind internat la chirurgie infantilă. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, el prezenta contuzie la genunchiul drept.