Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Guvernul a aprobat o serie de modificări privind înmatricularea vehiculelor


Guvernul a adoptat vineri o ordonanță de modificare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, act normativ care introduce conceptul de suspendare a înmatriculării, ce vizează strict o operațiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumul public și nu vizează anularea înmatriculării.
Potrivit unui comunicat al Executivului, ordonanța prevede că „vehiculul va figura în continuare înmatriculat pe numele proprietarului/deținătorului în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate (care va cuprinde, totuși, o mențiune de suspendare a înmatriculării)”. „Operațiunea administrativă de suspendare a înmatriculării vehiculului nu exonerează proprietarul acestuia de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului local. Suspendarea înmatriculării nu conduce la suspendarea plății impozitului asupra mijlocului de transport sau la nedatorarea impozitului pe mijlocul de transport”, precizează sursa citată.
Conform actului normativ, înmatricularea vehiculului se suspendă de drept când noul proprietar (cumpărător) nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii acestuia, precum și în cazul în care intervine expirarea/anularea inspecției tehnice periodice. „Totodată, actul normativ prevede instituirea unui mecanism potrivit căruia, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar să se înscrie în evidențele autorităților competente de înmatriculare simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni, noul proprietar va fi obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”, potrivit aceleiași surse.
Potrivit Guvernului, în cadrul acestui mecanism, „organul fiscal care operează scoaterea autovehiculului din evidența fiscală a fostului proprietar va avea obligația de a notifica înstrăinarea acestuia în cadrul schimbului de informații prevăzut de reglementările în materie fiscală în termen de cinci zile lucrătoare autorității competente de înmatriculare”. „Totodată, se propune ca autoritatea competentă de înmatriculare să facă mențiunea privind înstrăinarea vehiculului în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în termen de 30 de zile de la primirea notificării”, se arată comunicat.
Printr-o altă modificare adusă OUG 195/2002 se instituie reglementarea radierii din oficiu a vehiculelor în urma notificării primite de la autoritățile competente din țară sau din celelalte state membre UE, precum și de la persoanele juridice autorizate, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz. „În cazul radierii vehiculului în aceste condiții, autoritatea competentă îl va informa pe titularul certificatului de înmatriculare cu privire la efectuarea acestei operațiuni în termen de 30 de zile de la radiere”, se precizează în comunicat. Prin noua ordonanță se stabilește dreptul de acces al Poliției Rutiere la Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate în scopul verificării efectuării inspecției tehnice periodice, respectiv a valabilității acesteia.
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor este autorizată să facă schimb de date cu autoritățile competente de înmatriculare din statele membre ale UE, prin obținerea, respectiv furnizarea datelor necesare, în scopul verificării statutului legal al vehiculului în statul în care a fost înmatriculat anterior, în cazul în care există îndoieli asupra situației reale sau juridice a acestuia. „Verificarea împreună cu autoritățile competente de înmatriculare din statele membre ale UE se poate realiza inclusiv prin utilizarea unei platforme informatice în scopul facilitării schimbului de informații”, se mai arată în comunicat.
Guvernul informează că ordonanța de modificare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice transpune în legislația națională unele prevederi din Directiva 2014/46/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 de modificare a Directivei 1999/37/CE a Consiliului privind documentele de înmatriculare pentru vehicule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?