Restricțiile de circulație pentru autovehiculele cu o masă autorizată mai mare de 30 de tone se mențin în cursul zilei de vineri, 11 august, în județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor, din cauza caniculei, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Mâine, 11.08.2017, în intervalul orar 13:00 â 19:00, pe drumurile naționale și autostrăzile care tranzitează 6 județe din vestul țării vor fi menținute restricțiile de circulație pentru autovehiculele cu o masă totală > 30 de tone (masa proprie a vehiculului plus greutatea mărfurilor transportate. Restricțiile de circulație sunt instituite în baza codului portocaliu de caniculă (se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 și 39 de grade) emis de A.N.M. Avertizarea este emisă pentru următoarele județe: Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor”, conform CNAIR.
CNAIR, în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile și drumurile naționale din județele afectate de caniculă, cu excepția: transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole, transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.
Restricționarea circulației este necesară pentru protecția sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilității îmbrăcăminții rutiere.