Creierul bărbaților este diferit de cel al femeilor din punct de vedere al nivelului de irigare cu sânge a anumitor regiuni cerebrale, fapt ce influențează și totodată explică trăsăturile comportamentale specifice celor două sexe, dar și riscul de a dezvolta unele afecțiuni, conform celui mai amplu studiu realizat până în prezent cu ajutorul tehnicilor de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională, citat luni de Science Daily.
Potrivit raportului publicat recent în „Journal of Alzheimer’s Disease” de o echipă de cercetători americani, organul gândirii este mult mai activ în cazul femeilor în comparație cu cel al bărbaților. În cadrul cercetării, oameni de știință de la Amen Clinics din Newport Beach, California, au comparat 46.034 de analize imagistice SPECT (tomografie computerizată cu emisiune de fotoni) puse la dispoziție de nouă clinici și au cuantificat diferențele dintre creierele bărbaților și ale femeilor. „Acesta este un studiu foarte important care ne ajută să înțelegem diferențele în funcție de sex”, a declarat autorul principal al studiului, psihiatrul Daniel G. Amen, fondatorul Amen Clinics, Inc. „Deosebirile cuantificabile pe care le-am identificat între bărbați și femei sunt esențiale pentru înțelegerea riscului de a dezvolta tulburări la nivelul creierului, precum boala Alzheimer, în funcție de sex. Utilizarea instrumentelor de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională, precum SPECT, sunt esențiale pentru dezvoltarea pe viitor a unor tratamente pentru afecțiunile cerebrale”, a adăugat acesta.
Creierele femeilor participante la studiu au fost semnificativ mai active în mult mai multe zone în comparație cu cele ale bărbaților, în special în zona cortexului prefrontal implicat în activități precum concentrarea și controlarea impulsurilor, dar și în regiunea limbică sau emoțională, cu rol în reglarea dispoziției și a anxietății. În cazul bărbaților, centrele din creier implicate în percepții vizuale și coordonare erau mai active. SPECT poate măsura nivelul de irigare cu sânge a anumitor zone din creier. Imaginile obținute de la subiecții aflați în stare de repaus dar și în timp ce îndeplineau anumite sarcini cognitive au demonstrat diferențe în ceea ce privește fluxul de sânge din unele regiuni din creier.
Printre subiecți s-au numărat 119 voluntari sănătoși și 26.683 de pacienți cu diverse afecțiuni psihiatrice, precum traume cerebrale, tulburări bipolare, schizofrenie, psihoze sau deficit de atenție (ADHD). Înțelegerea acestor diferențe este esențială deoarece afecțiunile cerebrale afectează în mod diferit bărbații și femeile. În timp ce femeile sunt mai predispuse la boala Alzheimer, depresie â ea însăși un factor de risc pentru boala Alzheimer â și tulburări anxioase, bărbații au o tendință mai accentuată către ADHD și probleme de comportament, precizează sursa citată. „O mai bună definire a diferențelor fiziologice și structurale în ceea ce privește funcționarea creierului în funcție de sex va face lumină în boala Alzheimer și ne va ajuta să ne înțelegem partenerii”, a declarat dr. George Perry, redactor-șef al Journal of Alzheimer’s Disease și decan în cadrul Colegiului de științe al Universității San Antonio din Texas.
Diferențele observate în ceea ce privește fluxul de sânge mai pronunțat în cortexul prefrontal al femeilor poate explica de ce acestea au o tendință mai accentuată către empatie, intuiție, colaborare, autocontrol și îngrijorare în comparație cu bărbații. De asemenea, potrivit cercetării, un flux mai mare de sânge în regiunea limbică din creierul femeilor ar putea explica parțial de ce acestea sunt mai predispuse la manifestarea unui comportament anxios, la depresie, insomnie și tulburări de alimentație.