Persoanele cu handicap din județul nostru vor beneficia, începând cu 1 ianuarie 2018, de indemnizații majorate, potrivit unui act normativ adoptat în ultima ședință de Guvern. Majorarea valorii sprijinului financiar acrodat persoanelor cu handicap se va face în raport cu Indicatorul Social de Referință (ISR), a cărui valoare este, actualmente, 500 lei și va avea loc în două etape: prima începând cu 1 ianuarie 2018 și a doua de la 1 iulie 2018. „Actul normativ modifică Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât integrarea în societate a acestei categorii de persoane să aibă loc în mod real, inclusiv prin creșterea ponderii în rândul salariaților, în acord cu prevederile Strategiei naționale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități”. Una dintre cele mai importante modificări cuprinse în Ordonanța de Urgență se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap, respectiv prin raportare la Indicatorul Social de Referință (ISR), stabilit în baza Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și actualizat periodic de guvern. Anterior, aceste drepturi erau raportate la Indicele Prețului de Comsum (IPC)”, se arată în comunicatul de presă dat publicității de Ministerul Muncii.
Concret, începând cu 1 ianuarie 2018, va crește indemnizația lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta: 65% din ISR pentru adultul cu handicap grav; 50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat. Va crește de asemenea bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta:
25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav; 20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat; 10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu. Nu în ultimul rând, va crește prestația socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere și întreținere copil cu handicap, reprezentând: 50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav; 30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat; 10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.
Începând cu 1 iulie 2018 vor crește indemnizația lunară, indiferent de venituri, reprezentând: 70% din ISR pentru adultul cu handicap grav; 53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat. Totodată, va crește bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând: 30% din ISR; 22% din ISR; 12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu. Va fi majorată și prestația socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere și întreținere copil cu handicap, reprezentând: 60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav; 35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat; 12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.
Sprijin financiar majorat pentru copiii cu handicap grav
Copiii cu dizabilități vor beneficia de creșterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%. Din luna iulie 2018 se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilități, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat și 20% pentru gradul mediu.
O altă noutate a actului normativ o constituie obligația instituțiilor publice cu peste 50 de salariați de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilități. „Măsura decisă de guvern este cuprinsă în Programul de guvernare 2017-2020 și, în același timp, transpune în practică principiile Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York în 2006 și ratificată de România prin Legea nr. 221/2010”, se arată în comunicatul de presă dat publicități.