Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

VIDEO şi GALERIE FOTO: Deficit de personal la IPJ Vrancea; zilnic, la șeful instituției ajung rapoarte de pensionare sau mutare


 

   Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea a primit, ieri, forțe proaspete. 10 absolvenți ai Școlii de Agenți Câmpina și trei absolvenți ai Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza au fost repartizați la IPJ Vrancea. Absolvenții de academie au fost repartizați pe specializările pe care au terminat pregătirea, respectiv la Serviciul Criminalistică, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul de Investigații Criminale. Agenților li s-a pus la dispoziție o listă cu posturile de poliție unde existau locuri vacante, fiecare putând alege în funcție de media cu care a terminat școala. Doi absolvenți ai școlii de agenți vor lucra în mediul urban, restul în mediul rural, unde de altfel este cel mai mare deficit de personal.
    „De când eram mică mi-am dorit să fiu polițistă. Probabil au contat și influențele din familie. Tatăl meu a fost polițist. M-a atras ceea ce făcea el și mi-am dorit și eu să-i calc pe urme. De azi înainte, în primul rând voi învăța mai mult decât am făcut-o până acum. Vreau să fie totul bine, să avansez pe zi ce trece și să apărăm oamenii și ordinea de drept. Eu sper ca totul să fie bine, să fim protejați atât noi cât și cetățenii. Să putem apăra drepturile și libertățile cetățenilor și să reușim împreună, să fie totul mai bine”, ne-a mărturisit Ana Alexandra Șerbu, absolventă a Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București,.
    „La fel ca și colega mea, mi-am dorit de mic să devin polițist. Mi-a plăcut în primul rând uniforma și apoi mi-am dorit să fiu un apărător al legii. Astăzi am fost repartizat la Poliția Orașului Mărășești. Mi-am dorit să ajung acolo, am auzit că este un personal tânăr, foarte unit. Aș vrea în primul rând să mă perfecționez în această meserie, pentru că una este în teorie și alta este în practică, iar cel mai bine se învață din practică. În primul rând, aș vrea să profesez apărând valorile sociale, iar apoi aș vrea să fiu și eu apărat prin lege, să se schimbe ceva în această privință. Îmi doresc să mă perfecționez, să ajung și eu ofițer și să sperăm că totul va fi bine”, ne-a spus Daniel Drăgoi, absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.
Întrebat care este situația în ceea ce privește deficitul de personal, inspectorul șef al IPJ Vrancea, comisar-șef Remus Nica, a spus că din 931 de polițiști, de câți ar avea nevoie județul nostru, sunt încadrați peste 700. Potrivit acestuia, sunt funcții vacante la aproape toate serviciile și subunitățile de poliție și zilnic vin rapoarte de pensionare sau de mutare. 

    „Deficitul de personal se înregistrează în deficitul înregistrat la nivel național, respectiv aproximativ 20% din personal. Și noi ne încadrăm în acest procent. Avem la acest moment în jur de 160 de funcții vacante. Sunt funcții vacante aproape la toate serviciile și subunitățile de poliție. Astăzi ne-a venit un aport, atât cât putem să-l considerăm aport, de noi absolvenți, cărora le-am urat bun venit. Este vorba de un număr de 10 absolvenți ai Școlii de Agenți Câmpina și trei absolvenți ai Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, care au fost repartizați la IPJ Vrancea. Este un deficit de personal, încercăm să-l manageriem cât mai bine, încercăm ca fiecare serviciu să nu aibă de suferit decât atât cât se poate. Ofițerii din rândurile absolvenților au venit deja pe specializările pe care le-au terminat, respectiv Serviciul Criminalistică, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul de Investigații Criminale, iar agenților de poliție li s-a pus la dispoziție o listă cu posturile de poliție, care aveau posturi vacante și și-a ales fiecare în funcție de media cu care a terminat școala. Avem posturi oferite atât în mediul rural, cât și în mediul urban. Doi absolvenți ai școlii de agenți vor fi în mediul urban și restul în mediul rural, unde suferim cel mai tare. Este o dinamică permanentă, anumiți colegi ai noștri, care îndeplinesc condițiile de pensionare, încetează raporturile de serviciu. Au venit din școală acești 13 colegi. Unii colegi de ai noștri s-au înscris la concursurile de trecere în corpul ofițerilor din alte județe, care se va desfășura pe 26 august la novel național și este posibil ca și de aici să avem o pierdere, pentru că avem colegi foarte bine pregătiți și motivați. E vorba de un singur concurs, prin care din agent poți să devii ofițer. Vrancea a scos trei locuri de trecere în corpul ofițerilor. Vom câștiga trei agenți care vor deveni ofițeri, în schimb foarte mulți colegi de ai noștri, probabil 100 de colegi, sunt înscriși la alte județe. Este o șansă de care trebuie să profite oricine și le-a oferit-o cadrul legal. Acum avem un pic peste 700 de polițiști, dar suntem într-o dinamică permanentă, zilnic vin rapoarte de pensionare, rapoarte de mutare. Din numărul total de 931 de funcții, avem un pic peste 700”, a spus comisar-șef Remus Nica.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?