Polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.900 lei, și au confiscat 1.343 kg pepeni, cu o valoare de 758 lei, în urma acțiunii desfășurate în cursul zilei de joi, pe linia combaterii faptelor de comerț ilicit pe raza DN2 – E85.
La acțiune au participat polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, de la Ordine Publică, Rutier și de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Acțiunea s-a lăsat cu certuri și cu reproșuri, în cazul unor comercianți de la Slobozia Bradului, dar și cu confiscarea unei cantități însemnate de pepeni, la Urechești. Mascații au fost prezenți la Slobozia Bradului, întrucât la o acțiune anterioară a fost mare scandal. Un bărbat din această localitate, care a fost nevoit să renunțe, cel puțin pentru moment, la activitatea de comerț ilegal, era tare supărat că nu este lăsat să-și vândă pepenii, spunând că el are toate documentele de care are nevoie. A mai susținut că legea îi permite să-și vândă marfa pe marginea drumului, dar și că în piața de la Slobozia Bradului nu poate merge pentru că sunt gropi și aceasta este mică pentru numărul mare de comercianți.
La Urechești, polițiștii au confiscat o cantitate însemnată de pepeni. Marfa a fost transportată la o societate din Focșani și odată cu ea, și persoana care o vindea, pentru a fi cântărită în prezența sa. Vânzătorul a fost ceva mai pașnic, chiar dacă a
rămas fără pepeni, înțelegând probabil că legea trebuie respectată.
Potrivit polițiștilor, au fost verificați 21 de agenți economici și persoane fizice. „La data de 27 iulie a.c., polițiștii vrânceni au desfășurat o acțiune pe DN2 -E85, pe linia combaterii faptelor de comerț ilicit. În cadrul acțiunii au fost verificați 21 agenți economici și persoane fizice. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 21 sancțiuni contravenționale la Legea 12/1990, Legea 145/2014 și OG 43/1997, în valoare totală de 22.900 lei. Totodată, a fost confiscată cantitatea de 1343 kg pepeni cu o valoare de 758 lei”, se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.
În ultima vreme, polițiștii vrânceni au organizat mai multe astfel de acțiuni, în timpul cărora le-au explicat oamenilor că nu au voie să-și expună marfa pe marginea drumurilor, ci în piețe, oboare și târguri autorizate. În plus, comercianților li s-a confiscat și marfa, dar și banii câștigați din această activitate. Cu toate acestea, oamenii continuă să facă ceea ce legea le interzice.
Polițiștii spun că cei care desfășoară astfel de activități își pun în pericol și viața. Există riscul ca o mașină să dea peste ei, la fel cu se pot produce accidente și atunci când cumpărătorii își opresc mașinile pe banda I.