Fostul deputat Cristian Boureanu a declarat, marți, la Tribunalul București, că regretă incidentul în care a fost implicat, susținând că, dacă era judecător, se aresta singur având în vedere probele de la dosar. Boureanu le-a cerut magistraților să îl elibereze din arest și să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de ultraj. „Regret foarte mult ce s-a întâmplat și numai cineva care mă privește cu rea-credință poate să creadă ca nu regret. Activitatea mea politică este compromisă definitiv. Am în custodie un copil pe care îl am de la 3 ani și numai eu știu cum a crescut. Nu mi-am lovit niciodată copilul, am tras-o de păr și am dus-o acasă. Regret ce s-a întâmplat”, a spus Boureanu în sala de judecată.
El a recunoscut că era băut în momentul altercației cu polițistul de la Rutieră, însă susține că agenții l-au amenințat că va fi umilit la un post de televiziune. „Nu neg ce s-a întâmplat. Am încercat doar să contest câteva acuzații. De exemplu, cea legată de epoleți. Eram în stare de ebrietate, l-am înjurat o dată și îmi pare rău. Am lucrat în Africa și am îndurat multe, sunt rezident american. Nici în situații mai grave n-am avut contact cu Poliția. Nu a fost un control de rutină, control de rutină a fost inițial, filtrul de rutină ne-a găsit în regulă. Polițiștii au fost foarte civilizați. Patru minute mai târziu, am fost urmăriți și blocați de o altă mașină de poliție. Polițiștii nici nu s-au mai dus la șofer, au venit la mine. M-au amenințat că mă umilesc la Antena 3. Dacă aș fi acceptat umilințele, mă alegeam doar cu o contravenție. Am 45 de zile în arest, n-am cum să influențez judecata, voi avea grijă să respect condițiile impuse. Pe perioada procesului o să mă ocup de familie. Nu am contestat măsura arestului preventiv în primele 30 de zile. Cu probele de la dosar, eu dacă eram judecător, mă arestam preventiv”, a mai spus Boureanu.
Pe 19 iulie, Judecătoria Sectorului 1 a decis eliberarea din arest a lui Cristian Boureanu și plasarea acestuia sub control judiciar, însă procurorii au făcut contestație la Tribunalul București. Tot pe 19 iulie, fostul deputat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârșirea a trei infracțiuni de ultraj, el fiind acuzat că a agresat un polițist rutier. În același dosar, a fost trimisă în judecată și Laura Teodora Dincă, prietena lui Boureanu, acuzată de mărturie mincinoasă.
Pe 9 iunie, în jurul orei 1,30, mașina în care se afla Cristian Boureanu, alături de prietena lui, a fost oprită în trafic de un echipaj de poliție rutieră pe bd. Aviatorilor din Capitală. În momentul în care polițiștii i-au solicitat documentele de identitate, Boureanu s-a manifestat violent, a amenințat un polițist și i-a prins acestuia degetele mâinii drepte, prin închiderea portierei autoturismului, i-a rupt cămașa uniformei și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice. Polițistul a reacționat și l-a lovit pe Boureanu, acesta căzând la pământ.
Boureanu a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. Fiind într-o stare avansată de ebrietate, lui Boureanu i s-a făcut rău, el fiind transportat apoi la Spitalul Floreasca.