Trei posturi de conducere în instituțiile din agricultură vrâncene au fost scoase la concurs de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Au fost scoase la concurs posturile de director executiv adjunct la Direcția Agricolă, postul de inspector șef la Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor (ITCSMS) Vrancea și cel de șef birou la Biroul inspecții, supracontrol de la centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Concursurile vor avea loc în luna septembrie.
Concursul pentru postul de director executiv adjunct la Direcția Agricolă va începe cu proba scrisă din 21 septembrie, ora 10, data și ora interviului fiind comunicate ulterior. Candidații trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; studii de master sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii. De asemenea, este nevoie de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minimum trei ani. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile.
În cazul postului de inspector șef la ITCSMS Vrancea, concursul va începe cu proba scrisă din data de 25 septembrie 2017, ora 10, data și ora interviului urmând să fie comunicate ulterior. Candidații care vor să aplice pentru acest post trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în agronomie, horticultură sau biotehnologii; studii de master sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii. Și în acest caz este nevoie de o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minimum 3 ani. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile.
Al treilea post de conducere este cel de șef birou la Biroul inspecții, supracontrol de la Centrul Județean al APIA Vrancea. Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției publice care trebuie îndeplinite de candidații prevăd studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; studii de master sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii. În acest caz este nevoie de o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minimum doi ani. Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 6 septembrie 2017, ora 10, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 8 zile. Relații suplimentare cu privire la aceste concursuri se pot obține la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici din București, precum și la numărul de telefon 0374/112726.