Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

ULTIMA ORĂ! Mai mulți proprietari de autoturisme din Focșani și Golești și-au recuperat bunurile furate de un tânăr


 Mai multe persoane păgubite de un tânăr de 20 de ani din comuna Cotești, care le-a sustras diverse bunuri în noaptea de 15 spre 16 iulie din autoturismele personale, parcate pe raza municipiului Focșani și a localității Golești, au mers în această după amiază la sediul poliției municipiului pentru recunoașterea obiectelor furate și recuperarea acestora. 
 Tânărul le-a furat oamenilor din autoturisme mai multe bunuri pe care intenționa să le vândă,  prejudiciul total creat fiind de peste 3000 lei. Au fost sustrase stații de emisie recepție, o antenă de stație, un navigator GPS, un radio-casetofon,  suma de 100 lei și un telefon mobil.
 Autorul furturilor a fost depistat și se află în arestul IPJ Vrancea, fiind arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
 Potrivit agentului șef principal George Sticlaru, din cadrul Biroului de Investigații Criminale al poliției municipiului Focșani, tânărul opera prin spargerea geamurilor autoturismelor cu fragmente de ceramică. El a fost depistat în cursul zilei de duminică, după ce mai multe persoane au semnalat un comportament ciudat a unui conducător auto în trafic. Tânărul și-a  recunoscut faptele și a pus la dispoziția polițiștilor de bună voie bunurile sustrase, cu care dormea sub cap, ținându-le  într-o pungă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?