Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

COMUNICAT DE PRESĂ Autoritatea de Supraveghere Financiară


București, 17 iulie 2017 – Autoritatea de Supraveghere Financiară a organizat astăzi cea de-a doua sesiune a dezbaterilor publice pentru definitivarea Proiectului de Normă privind asigurările auto din România, pentru aplicarea noului cadru al pieței asigurărilor dat de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. 
Noua lege, intrată în vigoare în data de 12 iulie 2017, aduce o serie de soluții pentru reașezarea pieței asigurărilor pe coordonate viabile, în vederea eliminării dezechilibrelor manifestate în trecut, care au fost de altfel și sancționate de Legea Concurenței. Legea 132/2017 introduce o serie de abordări moderne, fiind structurată în jurul nevoilor consumatorului. Printre cele mai importante repere pe care acest act normativ le stabilește se numără tariful de referință, o instituție cu noi roluri și responsabilități – BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat și decontarea directă.
Importanța stabilirii unor noi reguli de funcționare a pieței RCA este dată de caracterul obligatoriu al asigurării de răspundere civilă auto, care induce o responsabilitate strictă și nenegociabilă în relația cu consumatorul pentru toți cei care au un rol determinant în acest sistem – asigurători, brokeri sau service-uri auto. 
În sprijinul acestei abordări, Norma privind asigurările auto din România detaliază mecanismele necesare pentru ca principiile prevăzute de legea RCA să își poată dovedi utilitatea.
În această formă, proiectul reflectă rezultatul unui efort comun al tuturor părților interesate din piața asigurărilor RCA – asociații de protecția consumatorilor, societăți de asigurare, transportatori, brokeri și service-uri auto, precum și alte asociații alături de care ASF, pe parcursul celor două sesiuni de dezbateri publice, a urmărit cu precădere clarificarea unor aspecte cum ar fi:
– reglementarea elementelor contractului RCA, inclusiv reînnoirea acestuia; 
– formatul poliței de asigurare; 
– reglementarea condițiilor și criteriilor de autorizare și practicare a asigurării RCA pe teritoriul României; 
– criteriile de risc și instrumentele utilizate în calculul tarifului de primă; 
– asigurările RCA aplicabile asiguraților cu risc ridicat; 
– modalitatea de avizare și înregistrare a personalului care efectuează constatarea daunelor; 
– reglementarea modalității de constatare, evaluare, stabilire și plată a despăgubirilor; 
– modalitatea de decontare directă; 
– reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus; 
– facilități și penalități aplicabile asiguraților.
Înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României,  Proiectul de Normă privind asigurările auto din România va fi înaintat Consiliului ASF.
 
*********
Despre ASF
ASF este autoritatea națională, înființată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcționare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanți. Mai multe informații puteți găsi pe www.asfromania.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?