Am zărit-o peste gard, trebăluind cu un copilaș în brațe. O femeie plinuță, tânără, și cu un optimism molipsitor în priviri, o lumină anume, parcă nepotrivită cu sărăcia locului. Fără ezitare ne-a primit în curte și ne-a invitat să stăm de vorbă la umbra unui nuc, acolo unde o saltea murdară părea a fi atât loc de odihnă în zilele călduroase ale verii, cât și loc de joacă pentru copii. Cinci copii, patru fetițe și un băiat – mezinul de doar 11 luni. „Sunt numai două din fete acasă, Valentina, de cinci ani și Ionela, de șapte ani. Le-am pus să mănânce, am făcut o ciorbă. Trebuie să gătesc în fiecare zi, atât cât se mănâncă în ziua respectivă, că ni s-a stricat frigiderul și cel puțin acum nu avem posibilitatea să ne luăm altul„, a spus Nicoleta.
.jpg)
A fost o vreme când le-a fost mai bine și anume când avea și ea serviciu – „am lucrat la croitorie și la Focșani, și când era secție la Supuși. Apoi am lucrat la prize la Beciu dar s-a desființat… Au venit copiii. Și am rămas acasă să pot avea grijă de ei”, explică femeia. Aurel, bărbatul ei, este cel care aduce, acum, bani în casă. Merge și muncește cu ziua. Cum au putut, cum nu, s-au drămuit și și-au cumpărat un cal și o căruță cu care omul face cărăușie. Cresc găini ce zburătăcesc cât e ziua de lungă prin ogradă, vreo câțiva boboci de rață. Și au chiar și un porc pe care să-l taie de Crăciun. „Suntem mulți și e greu, încercăm să ne gospodărim, dar vă dați seama că nu putem acoperi toate nevoile copiilor. Dar mulțumesc lui Dumnezeu că sunt copii buni, învață bine, două au luat chiar și premiu și suntem tare mândri de ele. Valentina merge la grădiniță, Ionela a trecut din clasa 0 în clasa I, Andreea, de 10 ani a trecut în clasa a III-a și cea mare, Cristina, este într-a V-a”, ne spune Nicoleta, legănându-și cu dragoste bebelușul din brațe. Dacă ar fi avut unde, mai explică, și-ar fi făcut și grădină de legume dar… „Aici, în spatele casei este teren destul de mult, dar sunt numai nuci. Iar sub nuci se știe, nu crește nimic. La deal, unde-a murit bunică-su (soțului – n.r.), am făcut totuși un pic de grădină”, spune femeia.
.jpg)
Sărăcia nu înseamnă totuși, mizerie…
După ce și-au satisfăcut curiozitatea de a vedea cu cine stă de vorbă mama lor, cele două fetițe au fugit înapoi, în așa-zisa… bucătărie a casei, să mănânce în continuare. Le-am urmat, însă de cum am dat cu ochii de ele, ne-am gândit că poate era mai bine dacă n-am fi făcut-o. Ar fi fost poate mai bine să le ținem minte chipurile lor de copile necăjite dar fericite acolo, în curte, lângă mama lor, în loc să le vedem cum mănâncă din cele două strachini așezate pe o măsuță soioasă, în mijlocul unui decor îngrozitor! Totul, dar totul părea adus acolo de vreo viitură sau de un uragan! Amestecate, claie peste grămadă, zeci, sute de obiecte zăceau, într-o dezlănțuire mizeră, peste tot: pe dulapul slinos, pe jos, pe masa unde un aragaz cu două ochiuri, odată alb, acum e negru de jeg. Zeci de cutii, borcane, borcănașe, pet-uri, haine murdare, sticle, farfurii, cratițe, oale, cârpe, tacâmuri, hârtii, tigăi, cabluri și alte alea, toate grămadă păreau strânse cu forța între pereții năclăiți și podeaua denivelată, din lut, nemăturată din vremuri imemoriale. Așa ceva…! Așa ceva nu ne-a mai fost dat ochilor să vedem de multă vreme… Bine, am mai văzut dar la oameni în vârstă, la oameni bolnavi, neputincioși și fără ajutor… „Mă scuzați, eram în curățenie”, a zis mama copiilor, într-o încercare inutilă de justificare…
Și totuși, în tot acel decor al „bucătăriei” în care aveam impresia că până și aerul lipește de murdărie, un lucru a reușit să trezească interesul: insectarul fetițelor! Gângănii pe care copiii de la oraș rar le mai pot vedea (de exemplu o caradașcă, ba chiar și un cărăbuș!) copilele le-au prins în insectar așa încât să le poată arăta și altora și să le poată studia mai bine. .jpg)
Fără frigider, fără mașină de spălat
Jenată oarecum, Nicoleta, mama celor cinci copilași, a încercat să explice că nu este deloc ușor să vadă și de animale, și de copii, și să se îngrijească așa cum se cuvine și de gospodărie. Femeia încearcă, atât cât poate, să facă față nevoilor fetițelor sale și ale frățiorului lor mai mic, însă… ziua are doar 24 de ore iar banii sunt și ei, destul de puțini. „Trăim din ce câștigă soțul meu cu ziua, și din alocațiile copiilor. Ajutor social nu primesc, nu ne-am făcut dosarul. Și acum vă dați seama că e destul de greu. Am încercat mereu să ne descurcăm pe munca noastră, de exemplu, până a se naște băiatul am pus ban pe ban și când s-a născut, am reușit de-am cumpărat o vacă să avem lapte la copii. Dar tot a trebuit să-i cumpărăm lui ăsta mic lapte praf, pamperși… E greu. Acum, ni s-a stricat și frigiderul. Nici mașina de spălat nu mai prea merge. Era bună, că vă dați seama cât e de spălat la șapte persoane…”, a explicat Nicoleta.
Practic, această femeie nu a cerut niciodată nimic. Ne-a povestit despre traiul familiei sale cu sinceritate, fără ocolișuri, spunând că pentru ea și soțul ei, cea mai mare avere de pe lumea asta sunt copiii și pentru ei sunt în stare să miște munții din loc. Și are dreptate: în toată acea dezordine, lumina care te surprinde odată intrat în gospodăria lor, este izvorâtă tocmai din dragostea pe care și-o poartă unii altora: părinții copiilor, copiii părinților și cei cinci frați între ei. Sunt copii deschiși, inocenți, plini de veselie care, dacă-i întrebi, spun că au de toate și că nu își doresc nimic. Poate doar un calculator, pentru că toți ceilalți copii au așa ceva iar cei care nu au, visează la asta… „Le-ar plăcea un calculator, mai ales că învață bine și le-ar folosi pe viitor. Iar nouă… v-am spus. Dacă ar fi cineva să ne ajute, am avea nevoie de un frigider și de o mașină de spălat…”, a îndrăznit Nicoleta.
Dacă printre voi se află cineva care le-ați putea face viața mai ușoară și mai frumoasă celor cinci frați din Broșteni, dăruindu-le un calculator, un frigider și o mașină de spălat, vă așteptăm la sediul redacției noastre. Cu un pic de ajutor, poate că existența cotidiană a acestor copii va deveni mult, mult mai luminoasă…
