Tânără de 17 ani, internată în spital după ce a fost accidentată pe strada Cuza Vodă din Focșani

0
1197


Un bărbat din Dumitrești a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Focșani, în cursul zilei de luni, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, bărbatul prezenta contuzie de coloană cervicală, dar nu a avut nevoie de internare. „M.A., bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitatea Dumitrești, contuzie coloană cervicală prin accident rutier. Pacientul nu se internează”, se arată în buletinul de presă al Spitalului Județean.
    Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea accidentului este un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Jariștea, care nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul în care se afla victima. În cauză a fost întocmit dosar penal, după cum se precizează în buletinul de presă al IPJ Vrancea. „La data de 3 iulie a.c, ora 13.50, pe DN2 – E85, în comuna Dumbrăveni, un bărbat, de 54 ani, din comuna Jariștea, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, care oprise pentru a efectua virajul la stânga. În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat, de 35 ani, din comuna Dumitrești, pasager în primul autoturism. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.
    O tânără de 17 ani, din comuna Broșteni, sat Arva, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, după ce în cursul zilei de luni a fost acroșată și accidentată de un autoturism, în timp ce se deplasa pe strada Cuza Vodă din municipiul Focșani. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, adolescenta prezenta multiple contuzii și a fost internată la chirurgie infantilă. „V.A., femeie în vârstă de 17 ani, din localitatea Arva, comuna Broșteni, policontuzionată prin accident rutier (pieton), contuzie umăr drept și genunchi drept. Pacienta se internează la chirurgie infantilă”, se arată în buletinul de presă al spitalului.
    Oamenii legii i-au întocmit dosar penal conducătorului auto, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Focșani. „La data de 3 iulie a.c, ora 16.30, pe strada Cuza Vodă din municipiul Focșani, un bărbat, de 27 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat și accidentat ușor o tânără de 17 ani, din comuna Broșteni, care se angajase în traversarea regulamentară a străzii pe marcajul pietonal. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here