Specializări de top la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

0
2362


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați dispune de cadre didactice pregătite și de o infrastructură modernă care-i permit să scoată la concurs specializări de top. Iată doar câteva exemple:
Facultatea de Arhitectură Navală deține și dezvoltă acorduri de parteneriat cu toate șantierele navale din România, dar și cu puternice societăți de proiectare-cercetare. Aceste parteneriate prevăd atât contracte de cercetare aplicativă, colaborări, burse, cât și internship-uri. Toate acestea asigură o rată a angajării de aproape 100% a absolvenților chiar în domeniile ingineriei navale, cercetare-proiectare, administrație în domeniul naval.
Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, cea mai veche instituție de învățământ superior din România, desfășoară programe educaționale și de cercetare de top la nivel național. Activitățile didactice se desfășoară în stații pilot și laboratoare moderne. Facultatea colaborează cu întreprinderi din domeniu, oferind studenților oportunități pentru stagii suplimentare de practică, burse de studiu, participări la concursuri profesionale naționale și internaționale, internship.
Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice mizează pe orientarea în carieră a studenților, pe baza parteneriatului existent între facultate și diverse structuri profesionale și administrative din teritoriu și din țară. Cel mai nou Masterat în domeniul științelor administrative, numit Guvernanță și cooperare transfrontalieră în administrația publică, își propune să formeze specialiști capabili să consolideze cooperarea internațională și transfrontalieră între România și Republica Moldova.
De altfel, cele trei domenii prioritare de dezvoltare în România, respectiv Calculatoare, Ingineria Mediului și Ingineria Materialelor, sunt foarte bine reprezentate la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, cu rezultate bune, cu cercetare susținută și mai ales cu recunoaștere a rezultatelor.
Numărătoarea inversă până la demararea Admiterii 2017 a început. Pentru anul universitar 2017-2018, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați oferă un număr de 1.748 de locuri la buget – la ciclul de studii de licență. Acestora li se adaugă 1.590 de locuri cu taxă.
Cifra de școlarizare la studii universitare de licență – buget pentru anul universitar 2017-2018 este repartizată, pe facultăți, după cum urmează:  Facultatea de Inginerie – 210, Facultatea de Arhitectură Navală – 100, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor – 130, Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică – 250, Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila – 130, Facultatea de Litere – 125, Facultatea de Științe și Mediu – 75, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie – 100, Facultatea de Educație Fizică și Sport -75, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor – 158, Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice – 99, Facultatea de Medicină și Farmacie – 266, Facultatea de Arte – 30.
Din totalul celor 1.748 de locuri, 19  sunt pentru rromi. În plus, vor mai fi scoase la concurs și locuri la buget cu bursă pentru tinerii de origine română din Republica Moldova, absolvenți cu diploma de bacalaureat obținută în România, dar și fără bursă pentru tinerii de origine română din Republica Moldova, absolvenți cu diploma de bacalaureat obținută în România.
Admiterea la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, pentru învățământul cu frecvență, se organizează și anul acesta în două sesiuni: iulie și septembrie. Sesiunea din vară va debuta cu șase zile de înscrieri, în intervalul 10-15 iulie. Probele de concurs se vor derula între 17 și 19 iulie. Primele rezultate vor fi afișate pe 20-21 iulie, după care candidații declarați admiși au termen de depunere a diplomelor de bacalaureat în original până pe 24 iulie, la ora 10.00. Cei care nu vor aduce diplomele în original până la această dată, vor pierde locurile, iar ierarhiile din fiecare facultate vor fi refăcute. Rezultatele finale vor fi afișate pe 26 iulie până la ora 16.00. Datele sunt valabile pentru toate facultățile, mai puțin cea de Medicină și Farmacie, care are un alt calendar al admiterii, ușor decalat: probele se dau în intervalul 25-26 iulie, afișarea rezultatelor și rezolvarea contestațiilor se vor face până pe 27 iulie iar până pe 31 iulie candidații sunt așteptați să aducă diplomele în original. Listele finale cu viitorii studenți la medicină vor fi cunoscute abia pe 2 august 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here