S-a împușcat în piept cu un pistol cu capse, în timp ce încerca să sacrifice un animal

0
5554


Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Vizantea Livezi, s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean, în cursul dimineții de luni, cu o plagă împușcată la nivelul sternului. Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că bărbatul a mers la un vecin pentru a sacrifica un animal. În acest scop, bărbatul a folosit un pistol cu capse, de asomare a animalelor, pe care-l avea împrumutat de la o rudă. În momentul în care a folosit arma, bărbatul s-a autoaccidentat, rănindu-se ușor.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili dacă au fost respectate condițiile de deținere a unei arme neletale. Potrivit buletinului de presă al Spitalului județean, pacientul a fost internat la chirurgie: „P.D., bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Vizantea Livezi, plagă împușcată sternală. Pacientul se internează la chirurgie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here