Un vrâncean de 33 de ani, pe numele căruia era emis mandat european de arestare de către autoritățile din Luxemburg, a fost depistat de polițiștii de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota. Potrivit unui comunicat de presă transmis de ITPF Oradea, mandatul de arestare fusese emis pe numele tânărului pentru săvârșirea de infracțiuni contra ordinii și siguranței publice, contra proprietății, contra persoanei, dar și infracțiuni economice și financiare.
„În data de 26.06.2017, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților specifice trecerii frontierei cetățeanul român Ionuț S., în vârstă de 33 de ani, din județul Vrancea. Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de autoritățile din Luxemburg, un mandat european de arestare, pentru săvârșirea de infracțiuni contra ordinii și siguranței publice, contra proprietății, contra persoanei și infracțiuni economice și financiare. Persoana în cauză a fost predată unor echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, se arată în comunicatul de presă transmis de ITPF Oradea.