Vrâncenii și-au recăpătat încrederea în dezvoltarea economiei și au înființat mai multe firme decât anul trecut, arată statisticile de la Registrul Comerțului. La nivelul județului sunt înregistrate 15323 firme, din care 8794 sunt persoane juridice, o creștere cu 4,7 % comparativ cu anul trecut și peste media națională de 4,1%. Doar în primele cinci luni din acest an au fost realizate 800 înmatriculări la Registrul Comerțului Vrancea, comparativ cu 714 înmatriculări în perioada similară a anului trecut. Adică o creștere de pest 16%. dintre acestea, peste jumătate, 484, au fost societăți cu răspundere limitată iar 142 au fost persoane fizice autorizate. De asemenea, doar în luna mai au fost înmatriculate 15 SRL-D, societăți înființate de întreprinzători debutanți. Ritmul bun al economiei este demonstrat și de numărul redus de radieri sau dizolvări de firme din acest an. Registrul Comerțului a anunțat că au fost înregistrate 398 de radieri în primele cinci luni, cu 36,4% mai puține decât anul trecut când erau înregistrate 626 radieri în primele cinci luni. De asemenea, au fost înregistrate 84 de dizolvări de firme, cu 44% mai puține decât anul trecut când erau înregistrate 150 de firme dizolvate. Nu în ultimul rând, 86 de firme și-au suspendat activitate, cu 9% mai puține decât în perioada similară a anului trecut când erau înregistrat 95 de solicitări pentru suspendarea activității. În ceea ce privește insolvența, anul acest au fost înregistrate 44 cazuri, cu 42% mai puține decât în perioada similară a anului trecut când au fost 76 de firme intrate în insolvență.