Pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea intervin sâmbătă seară pe Drumul Național 2-E85, pe raza localității Slobozia Bradului, pentru evacuarea apei de pe carosabil. Circulația se desfășoară pe un singur sens. Mai intervin echipaje de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, Secția de Drumuri Naționale Focșani, Inspectoratul de Poliție județean. Informațiile au fost furnizate de plt adj Florin Olaru, purtător de cuvânt al ISU Vrancea.