Rostopasca (Chelidonium majus) este o plantă din familia Papaveraceae, din care face parte și macul.
Crește sălbatic în Asia și Europa și a fost naturalizată pe scară largă în Statele Unite. Preferă zonele cu pietriș, nisipoase, pământul umed și poate să crească în locuri umbrite și semi-umbrite, fiind întâlnită aproape întotdeauna în apropierea habitatelor umane. Este o plantă erbacee, perenă și bienală. Chelidonium majus poate crește până la 60 cm în înălțime, ramificată și cu o viteză rapidă. Frunzele sunt rotunde, dințate, de un verde strălucitor pe partea superioară și verde-albastru pe parte inferioară.
Înflorește din mai până în august. Florile sunt hermafrodite (au organe masculine și feminine). Au culoarea galbenă strălucitoare sunt mici, regulate, cu patru petale aranjate în formă de cruce și cu multe stamine în centru. După înflorire, se dezvoltă o capsulă îngustă și alungită ce conține semințele, care se coc din iulie până în septembrie. Întreaga plantă conține o cantitate mare de latex galben care devine portocaliu atunci când vine în contact cu aerul. Rostopasca conține alcaloizi derivați de izochinolină, precum chelidonină, cheleritrină, sanguinarină, berberină și coptizină, potrivit herbal-supplement-resource.com. În plus, planta înglobează flavonoide, acid fenolic, saponină, carotenoide, substanțe amare, ulei esențial, acizi organici, vitamine și alte substanțe. Extractele din frunze pot conține până la 20 de alcaloizi.
Întreaga plantă se recoltează când este înflorită și este folosită în stare proaspătă, dar poate fi, de asemenea, uscată pentru o utilizare ulterioară. Rădăcinile pot fi folosite, acestea fiind recoltate toamna și uscate putând fi utilizate ulterior. Rostopasca este o plantă toxică și trebuie tratată ca atare. Dacă seva de plante intră în contact cu pielea, poate provoca erupții cutanate, astfel atunci când se colectează planta se recomandă utilizarea mănușilor. Timp de secole, planta a fost utilizată în tratamentul afecțiunilor gastro-intestinale, dispepsiei și a bolilor vezicii biliare. În mod tradițional a fost folosită și ca remediu pentru afecțiunile hepatice, pentru numeroase afecțiuni ale sistemului digestiv și pentru iritații ale ochilor. De asemenea, a fost utilizată pentru a stimula digestia și tratarea cramelor legate de sistemul digestiv. Latexul lăptos a fost folosit în exterior pentru a elimina negi. Se recomandă prudență, mai ales atunci când planta este utilizată intern, deoarece conține alcaloizi toxici. Grecii vechi o considerau un agent eficient de detoxifiere
Romanii au folosit-o pentru curățarea sângelui. Herbalistul francez Maurice Mességué a citat Chelidonium majus pentru eficiența în problemele hepatice, conform site-ului globalhealingcenter.com. Utilizarea sa s-a extins și la medicina tradițională chineză și a devenit o parte importantă a fitoterapiei occidentale. Extractele de rostopască au fost incluse în protocoalele pentru decongestionarea canalelor ficatului și ale vezicii biliare. În medicina chineză pe bază de plante, planta este utilizată ca un remediu pe bază de plante pentru gastrită, ulcere, enteritis, icter, dureri abdominale, bronșită și tuse convulsivă.
Principalul ingredient activ găsit în rostopască este alcaloidul chelidonin, o substanță care nu se deosebește de papaverina găsită în macul de opium (Papaver somniferum). Substanța are și proprietăți ușoare de tranchilizare, efecte antispastice și sedative. Frunzele sunt utilizate în tratamentul bronșitelor, tusei convulsive, astmului, icterului, calculilor biliari și durerilor vezicii biliare. Planta are și proprietăți anticanceroase. Ea conține, de asemenea, sparteina (alcaloid volatil) care poate restabili ritmul normal în aritmia cardiacă slabă, potrivit www.pfaf.org. Rareori este folosită în mod singular ca plantă medicinală, ci mai degrabă în combinație cu alte plante medicinale.
Rostopasca a fost folosită extern pentru a accelera vindecarea rănilor, tăieturilor și zgârieturilor minore și ca o ameliorarea a problemelor de piele, cum ar fi eczema. Ea are și efect antimicrobian și poate fi utilă ca tratament extern pentru infecțiile fungice, potrivit Anniesremedy.com. Întreaga plantă are o toxicitate foarte scăzută și acest lucru este redus foarte mult prin uscare acesteia. Sucul de tulpină este foarte iritant, alergic și poate provoca paralizie. O doză mare provoacă somnolență, iritație cutanată, iritație a tractului respirator, tuse violentă și poate provoca ulcere. Nu este recomandată în timpul sarcinii și pentru copiii cu vârsta sub 12 ani.
Orice utilizare a acesteia timp de peste două săptămâni nu este recomandată. În combinație cu alte plante medicinale sau ierburi, aceasta poate fi folosită pentru perioade mai lungi. Planta poate își păstrează proprietățile până la aproximativ șase luni, după această perioadă efectul pare să scadă rapid.
