Revoluția de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote. Secolul al XIX-lea aduce o revigorare a tiparului la Episcopia Buzăului. După o vacanță de mai bine de un an, în scaunul episcopal de la Buzău a fost ales economul mitropoliei, ce era numai arhidiacon, Chesarie Căpățână, care a păstorit de la 5 aprilie 1824 și până la 30 noiembrie 1846, când a trecut la cele veșnice. Era bucureștean de baștină, născut la 1784, fiind cel mai mare dintre cei trei copii ai familiei.
După terminarea școlii, la sfatul părintelui său duhovnicesc, intră în monahism, la Mănăstirea Antim, pe atunci metoc al episcopiei Argeșului. La Antim, Chesarie a ucenicit o vreme cu ieromonahul Grigore Minculescu, pe care, la puțin timp, Biserica l-a cinstit cu cea mai înaltă demnitate, aceea de mitropolit, trecându-se peste canoane și peste așteptările unora. În 1823 mitropolitul Grigorie i-a încredințat ierodiaconului Chesarie ascultarea de econom al Mitropoliei. Când scaunul de la Buzău s-a vacantat, ochii mitropolitului s-au oprit asupra lui Chesarie.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cultura românească, deși avea o oarecare vechime, încă nu biruise deplin și nu se emancipase complet. Curentul slavon făcuse loc nu atât celui românesc, cât celui grecesc. Într-o asemenea conjunctură vlădica Chesarie a înțeles că a venit ceasul Deșteptării României și toate acțiunile sale, privite în această perspectivă, dau altă valență personalității și locului său în cultura și istoria neamului. În cei peste douăzeci de ani cât a arhipăstorit la Buzău, el a reușit să schimbe – la propriu și la figurat – chipul Eparhiei și a celor încredințați spre mântuire. Cea dintâi grijă a fost să pună bazele unui învățământ românesc, care să-l înlocuiască pe cel grecesc și să dovedească în același timp, că subtilitățile filosofice, precum și rugăciunile către Cel Veșnic se pot face și în limba română. De aceea, vlădica Chesarie a început procesul anevoios de a scoate de sub teascurile tiparului cărțile trebuitoare și potrivite vremurilor.
La început s-a bucurat de prezența mitropolitului Grigorie al IV-lea Dascălul, care întorcându-se din exil, a rămas vreme de un an la Buzău. El a încropit o tipografie cu un teasc trimis din București, reușind să scoată patru cărți. Plecând mitropolitul de la Buzău, Chesarie a căutat să-i continue activitatea, încercând să găsească o tipografie la București, cu care a și încheiat un contract, dar aceasta, nerespectându-și promisiunile, l-a făcut pe ierarhul buzoian să gândească la refacerea propriei tipografii. Ca urmare, a adus de la Viena litere și teascuri noi, tipărind, diortosind și traducând cărți cu precădere în limba greacă. Cherasie a făcut un pas mai departe decât Mitrofan. El a tipărit foarte multe cărți laice, didactice, filosofice, beletristică, juridice, dovedind că tipografia era deschisă oricăror tipărituri și oricăror solicitanți, îndeplinind astfel un rol esențial pentru cultura epocii. Numărul cărților ieșite de sub teascurile tipografiei lui Chesarie este impresionant.
Pentru ca rodul tipografiei să aibă finalitate, vlădica a pus piatra de temelie unei școli, Seminarul Teologic, numit mai târziu Chesarie Episcopul. Cursurile au început la 15 august 1836. La vârsta de 62 de ani, el a plecat la cele veșnice, într-o zi mohorâtă de 30 noiembrie 1846. A fost îngropat în partea de nord a Catedralei episcopale, în dreptul proscomidiarului. Cum frumos spunea IPS Antonie Plămădeală „piatra pentru mormântul lui Chesarie a fost adusă de la Pietroasa, de acolo de unde, cu prilejul zidirii Seminarului său, s-a scos piatră pentru coloane, și așa s-a descoperit tezaurul. De data aceasta, acoperindu-l pe Chesarie, piatra de la Pietroasa acoperă un tezaur și-l recomandă memoriei Bisericii și a neamului românesc spre pomenirea veșnică”.
Preot Vlase Gheorghe, Parohia Golești II
