Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Katy Perry a participat la un maraton de reality-show de 96 de ore


Katy Perry a participat la un maraton de televiziune în timpul căruia a lăsat echipele de la televiziune să o filmeze timp de patru zile consecutive, prilej cu care a făcut confidențe privind episoadele sale depresive și războiul său de la distanță cu Taylor Swift, relatează AFP. Cântăreața americană s-a supus de bunăvoie acestui episod de reality-show în cadrul promovării noului său album „Witness”. Fanii au fost invitați să o urmărească în locuința sa din Los Angeles întreg weekendul, până luni seară în SUA. Fanii au putut-o vedea pe vedeta pop gătind, dormind, făcând yoga, având grijă de câinele său Nugget și discutând cu mai multe celebrități care au vizitat-o.
Însă în pofida acestei ieșiri voluntare în lumina reflectoarelor, cântăreața a mărturisit că are dificultăți cu atenția publică căreia este supusă. „Am construit această personalitate Katy Perry pe care toată lumea o cunoaște, este motivul pentru care oamenii se interesează de mine, este fantastică, dar este mai mult o fațadă”, a declarat tânăra, pe numele său adevărat Katheryn Hudson, în cadrul unei ședințe de terapie în timpul căreia a izbucnit în lacrimi de mai multe ori. „Îmi este rușine pentru că Katy Perry este foarte puternică, dar este dificil, îmi este rușine să am astfel de gânduri și să mă simt atât de demoralizată sau deprimată”, i-a mai spus ea terapeutului Siri Singh. „Sunt o ființă umană și trăiesc sub acest microscop nebun”, a spus ea cu lacrimi în ochi. „Uitați-vă la Katy Perry, este atât de strălucitoare, este bogată, trăiește în lux, are succes… Când eram Katheryn Hudson nu aveam bani, nu aveam nicio influență, nu aveam nimic”, a mai spus tânăra, care s-a împăcat recent cu părinții ei, creștini conservatori.
Fosta brunetă a mai mărturisit și faptul că noua sa coafură, blondă cu părul scurt, este un efort „de a fi eu însumi 100%, pentru că nu mă simt bine când simt că n-o pot face”. În timpul weekendului, Katy Perry a mai explicat că vrea să pună capăt rivalității sale cu Taylor Swift. „Am iertat-o și îmi pare rău pentru tot ce i-am făcut. Sper să facă și ea la fel”, i-a spus cântăreața Ariannei Arianna Huffington. Cele două vedete au o dispută de la distanță din cauza mai multor dansatoare, pe care Taylor Swift o acuză pe Katy Perry că i le-ar fi „furat” chiar în toiul unui turneu.
Taylor Swift, una dintre cântărețele cele mai virulente față de site-ul de muzică online Spotify, și-a plasat vineri cântecele pe toate platformele de streaming, chiar în ziua lansării noului album al lui Katy Perry.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?