Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

VIDEO : Pompierii au salvat luni un cal, două capre și un câine


Pompierii focșăneni au fost solicitați ieri, în jurul prânzului, să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-o fântănă de pe raza localității Bătinești, comuna Èšifești.     La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu o autospecială de lucru. Potrivit martorilor, calul călcase pe capacul unui canal de aproximativ un metru adâncime, ce adăpostea un apometru. Astfel, animalul a căzut în interior, unde are fi stat preț de câteva ore, până când pompierii, împreună cu localnicii au reușit să-l scoată viu și nevătămat, după ce au săpat cu un buldoexcavator în jurul gurii de canal.
    Tot ieri, în jurul orei 17.30, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Panciu a intervenit pentru scoaterea a două capre și a unui câine căzute într-o groapă cu smoală/bitum, în zona Gavane, din orașul Panciu. Animalele au fost scoase în siguranță și s-a încercat curățarea lor, după cum a precizat plt adj Florin Olaru, purtător de cuvânt al ISU Vrancea.
    Vă reamintim că pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, împreună cu membri ai SVSU din comuna Cârligele, au intervenit duminică, în jurul prânzului, pentru salvarea unui câine câzut într-o râpă de circa 20 m adâncime, pe raza satului Dălhăuți.
    Pompierii de la Detașamentul Focșani au intervenit în dimineața zilei de 6 iunie, cu o autospecială, pentru salvarea unui câine care a căzut într-o fântână din satul Mirceștii Noi, comuna Vânători. Tot la Mirceștii Noi, pompierii au intervenit la începutul lunii mai pentru scoaterea unei vaci blocată în nămol, pe malul Putnei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?