Un adolescent din Focșani, beneficiar al Modulului Familial Dumbrăveni, a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Focșani, joi după-amiază, după ce s-a tăiat cu lama pe mâini și spate. „G.V., persoană de sex masculin în vârstă de 17 ani, din Focșani, plăgi multiple superficiale prin tăiere cu lama, ambele membre superioare și torace, automutilare. Bilet de trimitere psihiatrie”, se arată în buletinul de presă al Spitalului Județean.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a DGASPC Vrancea, Adina Lăscan, tânărul se află sub supravegherea medicilor specialiști în neuro-psihiatrie infantilă și beneficiază de psihoterapie și suport psihologic. „În legătură cu tânărul menționat în buletinul de presă al spitalului, vă pot confirma faptul ca acestuia i-a fost instiuită recent măsura plasamentului în cadrul Modulului Familial Dumbrăveni, aflându-se aici tocmai pentru aceste tulburări de comportament. În momentul de față, el urmează tratament de specialitate, aflându-se în evidența mai multor medici specialiști în neuro-psihiatrie infantilă. Totodată el beneficiază săptămânal de servicii de psihoterapie și suport psihologic. Cu toate acestea, rolul familiei în astfel de cazuri este unul determinant, carențele afective determinând neajunsuri comportamentale și educative greu de corectat”, a declarat Adina Lăscan.
Potrivit unor surse, nu este prima dată când adolescentul recurge la astfel de gesturi, el ajungând, de-a lungul timpului, de patru ori la spital cu semne de automutilare.