Magistrații Curții de Apel Galați au majorat la 3 ani de închisoare pedeapsa în cazul lui Zabar H., acuzat că a tâlhărit un om al străzii. Decizia este definitivă. „Admite apelul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani.Desființează în parte sentința penală (…) pronunțată de Judecătoria Focșani (…) și, în rejudecare: Majorează de la 2 ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare cuantumul pedepsei aplicate inculpatului Hadîr Zabar pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (…) (fapta din data de 02.10.2016). Menține starea de arest a inculpatului Hadîr Zabar. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 03.10.2016 și până la zi. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. Respinge, ca fiind nefondat, apelul declarat de inculpatului Hadîr Zabar împotriva aceleași sentințe penale. (…) Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2017”, este decizia Curții de Apel Galați.
La Judecătoria Focșani, bărbatul a fost condamnat, în februarie anul acesta, la 2 ani închisoare, magistrații interzicându-i să poarte arme, să părăsească teritoriul României sau să se afle pe teritoriul Focșaniului pe o perioadă de 2 ani.
Zabar H., de 30 de ani, din Buzău, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru tâlhărie. Procurorii susțin că Zabar H. a tâlhărit un om al străzii, în timp ce se aflau într-un adăpost improvizat din Gara Focșani. Pentru a scăpa, victima, Radu C., de 71 de ani, l-a înjunghiat în picior pe agresor cu un briceag. Fapta a fost comisă în octombrie 2016.