Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Dosarul în care actuali și foști funcționari publici vrânceni sunt judecați pentru fapte de corupție, trimis la Curtea Constituțională


Dosarul în care mai mulți actuali și foști funcționari publici vrânceni sunt judecați pentru infracțiuni de corupție ajunge la Curtea Constituțională. Asta după ce magistrații de la Curtea de Apel Galați au admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale, respectiv solicitarea unei inculpate din dosar. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați în urma contestațiilor formulate împotriva unei decizii a Tribunalului Brăila, din 27 aprilie. Contestațiile au fost formulate atât de inculpați cât și de DNA, după ce Tribunalul Brăila a constatat legalitatea sesizării instanței și a admis ori respins unele cereri de sesizare a Curții Constituționale.
    „Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați și de inculpații Dușu Diana Angela, Popa Valentin, Lepădatu Fănel, Dumitrache Laurențiu, Păvăloaie Mihaela, Murgu Costică Florin și Bunghez Daniel împotriva încheierii din data de 27.04.2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. 164/113/2017/a1 al Tribunalului Brăila. Admite, în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de inculpata Dușu Diana Angela. Dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. 4 din Codul de procedură penală. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpata Dușu Diana Angela, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpata Dușu Diana Angela, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu pronunțarea unei hotărâri prealabile. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpata Dușu Diana Angela, de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. (…). Definitivă. Cu apel în termen de 48 ore de la pronunțare în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 07.06.2017”, se arată în decizia instanței.
    DNA i-a trimis în judecată în acest dosar pe Dragoș Valentin Mircea, Emilian Diaconu, Liviu Iulian Manolache, Costică Florin Murgu și Laurențiu Dumitrache, pentru „săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, Mihaela Păvăloaie, Diana Angela Duțu, Mioara Flenchea, Daniel Bunghez, Valentin Popa, Fănel Lepădatu și Daniela Olaru, pentru „săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” și Gabi Furtună, pentru „săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.
În comunicatul DNA se arăta că în datele de 22.06.2006 respectiv 18.10.2006, inculpații, cu intenție, și-au încălcat atribuțiile de serviciu, în sensul că, în contextul reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri, aceștia nu au verificat legalitatea propunerilor înaintate de Comisiile locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul primăriilor comunelor Străoane, Răcoasa și Èšifești, județul Vrancea, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora.
Ca urmare a acestei conduite, prefectul județului Vrancea a emis două hotărâri de validare a reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 500 ha pădure care, la scurt timp, a și fost vândută de proprietar cu suma totală de 1.350.000 lei. Acest lucru a fost posibil în condițiile în care persoana care solicita reconstituirea dreptului de proprietate nu a dovedit calitatea de proprietar expropriat (cererile au fost formulate pentru suprafețe de pădure diferite, după autori diferiți și cu vocație succesorală diferită și nici nu au fost depuse la dosar documente doveditoare ale amplasamentelor suprafețelor de teren).
Direcția Silvică Vrancea a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 13.834.235 lei (aproximativ 3 milioane euro). În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?