Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Șoferi vrânceni beți, fără permise sau la volanul unor mașini cu autorizații expirate


Un tânăr din comuna Slobozia Bradului a fost depistat de polițiști în timp ce conducea deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu avea nici permis. De asemenea, autoturism avea autorizația de circulație provizorie expirată. „La data de 4 iunie a.c, în jurul orei 03:10, polițiștii din Cotești au depistat un bărbat de 25 ani din comuna Slobozia Ciorăști, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au mai stabilit faptul că autoturismul avea autorizația de circulație provizorie expirată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.
     Un bărbat din comuna Èšifești a fost depistat, duminică, în timp ce conducea pe drumul național E85 un autoturism radiat din circulație. „La data de 4 iunie, ora 16.30, polițiștii au depistat pe DN2 E85 – Focșani, un bărbat de 22 ani din comuna Èšifești, în timp ce conducea un autoturism care era radiat din circulație din data de 21.02.2017. În cauză a fost întocmit dosar penal”, potrivit reprezentanților IPJ.
    De asemenea, doi tineri focșăneni au ajuns la spital, duminică noaptea, după ce au fost implicați într-un accident rutier. În eveniment au fost implicate două mașini, iar inițial șoferii au convenit să încheie o constatare amiabilă. Ulterior, unul dintre șoferi și un pasager din mașina sa au ajuns la spital, solicitând îngrijiri medicale. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz. „La data de 5 iunie a.c, ora 01.00, polițiștii focșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că la o unitate medicală din localitate s-au prezentat două persoane cu vătămări corporale ca urmare a unui accident de circulație. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 4 iunie a.c, ora 22.00, un tânăr de 19 ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe str. Principatelor din localitate, a efectuat viraj la stânga pe str. G-ral Gh. Magheru, nu s-a încadrat corespunzător și a intrat în coliziune cu alt autoturism, care era condus de un tânăr de 20 ani din aceeași localitate. Inițial, conducătorii autoturismelor au convenit să încheie o constatare amiabilă, iar ulterior, conducătorul autoturismului care a efectuat virajul la stânga și un pasager de 19 ani, din comuna Dumbrăveni, s-au prezentat la unitatea medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au transmis polițiștii.
    Și un odobeștean a fost depistat, duminică, în trafic de polițiști conducând după ce consumase băuturi alcoolice. „La data de 5 iunie a.c, ora 23.30, polițiștii din Odobești au depistat un bărbat de 50 ani din localitate, în timp ce conducea un  autoturism, iar în urma testării alcoolscop a rezultat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”.
    Și un bărbat din Tulnici a fost depistat de către polițiști, luni, conducând deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Oamenii legii i-au întocmit șoferului dosar penal. „La data de 5 iunie, ora 23:55, polițiștii din Tulnici au depistat pe DN 2D – Tulnici un bărbat de 43 ani din localitate în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?