Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

ULTIMA ORĂ! Miting aerian la Focșani


Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA), filiala Focșani, a anunțat pe facebook organizarea unui miting aerian pe aerodromul Focșani. Conform organizatorilor, evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 iunie, între orele 12.00 -15.00. 
 Pe site-ul Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii am descoprit un articol interesant despre unitatea de aviație de la Focșani.
„(…)
În ultimele două decenii ale sec. XX, elevii (studenții) piloți ai Åžcolii Aripilor Românești de la Boboc s-au instruit pe trei aerodromuri, astfel:
–         Faza I – toți elevii naviganți – pe aerodromul Focșani (UM 01921), cu avioanele IAR-823 și (din anul 1986) cu avioanele IAK-52;
–         Elevii cu perspective de zbor pe elicoptere și avioane de transport (inclusiv elevii pentru Aviația Civilă) – pe aerodromul Buzău – (UM 01920), cu elicopterele IAR-316 B și avioanele AN-2;
–         Elevii cu perspective de zbor pe avioane cu reacție subsonică și supersonică – pe aerodromul Boboc – (UM 01919), cu avioanele L-29 și L-39.
Terenul de zbor din apropierea orașului Focșani a avut dintotdeauna cea mai bună pistă naturală din țară, excelentă pentru deprinderea primelor lecții de zbor. De aceea, aici s-au constituit structuri de învățământ de aviație încă din 15.05.1950, când a luat ființă Åžcoala de Subofițeri Naviganți. La 18.12.1950 este transformată în Åžcoala de Ofițeri Naviganți nr. 2, iar în anul 1981 în Grupul de Aviație Åžcoală Legătură din subordinea Åžcolii Militare de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu” de la Boboc.
(…)
În anul 1981, unitatea nou-înființată nu era încadrată cu principalele funcții de conducere: șef de stat major, locțiitor pentru servicii, medic șef, șef SLA, șef serviciu financiar, șef serviciu echipament și alimente, șef serviciu tehnic de aerodrom. În ciuda acestor vicisitudini, comandantul unității a avut șansa de a avea aproape oameni foarte pricepuți: lt. col. Redeș Gheorghe – care a condus activitatea pe aerodrom – și lt. col. Bostan Jenică – locțiitor pentru zbor – pilot cu multă experiență, care au coordonat activitatea de zbor în deplină siguranță. Numai în anul 1981, unitatea a executat 7.800 ore de zbor, cu 144 elevi, repartizați câte 9 la un instructor, fără niciun accident de zbor.
Infrastructura unității era constituită din barăci din scândură, construite de germani prin anul 1937, ceea ce era un permanent pericol de incendiu și condiții precare de desfășurare a activităților zilnice. Dar, după câțiva ani, la 26.08.1986, s-a produs „minunea”: construirea a 3 blocuri moderne: bloc birouri comandament, conjugat cu garsoniere (4 locuri) pentru elevi; bloc dormitoare pentru militarii în termen, iar la parter birouri; bloc alimentar. Construcțiile au fost finalizate în anul 1986, iar grupul de la Focșani a devenit cea mai cochetă unitate de aviație din țară.
În octombrie 1991, când am luat în primire UM 01921, peste 400 de oameni (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, militari angajați pe bază de contract, soldați și civili) erau grupați în 3 escadrile: E.1 și E.3 cu avioane IAR-823 și E.2 cu avioane IAK-52. În plus, am primit 5 fii ai regimentului (copii de trupă) cu vârsta de aproximativ 12 ani.
În perioada 1993-2001, în întreaga Aviație Militară, zborul a fost limitat atât de mult, încât se punea doar problema menținerii calității de personal navigant și a unei motivații minime pentru zbor. De exemplu, pentru anul 1998, au fost planificate, în medie, câte 3 ore de zbor pentru 80 % dintre piloții Aviației Militare, în primul rând datorită lipsei acute de combustibil. Chiar și în Institutul Militar de Aviație de la Boboc au fost planificate câte 5 ore de zbor anual doar instructorilor cu grupe de studenți. Aceștia au avut posibilitatea să execute câte 50 de ore de zbor, ziua în condiții meteo normale. Aproape că se renunțase la zborul de noapte și în condiții meteo grele!
În acea perioadă, la Focșani s-a acordat o atenție deosebită zborului acrobatic. Câțiva instructori de zbor au încântat publicul la diferite mitinguri aeriene, iar unii elevi au executat vrie și zbor acrobatic în simplă comandă.
Zborul cu elevii (studenții) piloți de la faza I s-a desfășurat în condiții foarte bune pe aerodromul de la Focșani, mai întâi cu pregătirea lor teoretică la Institutul Militar de Aviație de la Boboc, apoi la Academia Forțelor Aeriene de la Brașov. Încă din 1999 a început lupta între Boboc și Brașov cu privire la instruirea studenților naviganți.
(…)
La 15.10.2003, escadrila (doar o parte din piloți și personal tehnic) s-a dislocat pe aerodromul Åžcolii de Aplicație pentru Forțele Aeriene de la Boboc, unde își desfășoară activitatea și în prezent. La hotărârea șefului SMFA, de dislocare pe aerodromul Boboc, au cântărit mult condițiile meteo (mai ales nefavorabile) din Å¢ara Bârsei pentru studenții din primul an de zbor.
          Comandor av. (r) Aurel Niță”
Articolul integral îl puteți citi pe arpia.ro, accesând linkul http://bit.ly/2kP73h7.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?