Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

GALERIE FOTO : Medicii de familie din Vrancea și-au vărsat of-ul la ședința Comisiei de Dialog Social


Un medic de familie primește doar 10 lei pentru o consultație medicală, adică mai puțin decât încasează un frizer pentru un tuns. Sumele mici decontate de Casa Națională de Sănătate, blocajele din funcționarea sistemului informatic și aberațiile din legislația națională au fost reclamate, ieri, de medicii de familie vrânceni la ședința Comisiei de Dialog Social organizată la Prefectură. Din cauza finanțării pentru medicina de familie s-a ajuns în acest moment ca Vrancea să aibă un deficit de 50 medici de familie, adică un sfert din numărul de medici necesari la nivelul localităților din județ. Iar situația se poate înrăutăți în următorii ani dacă nu sunt luate măsuri pentru ca aceste cadre medicale să aibă salarii decente. O situație realizată la nivelul Direcției de Sănătate Publică arată că vârsta medie a medicilor de familie se apropie de 60 de ani iar viitorul este sumbru pentru că tinerii nu se înghesuie pentru această specialitate. Nici nu ar avea motive financiare să o facă.
    Medicii prezenți la ședința de ieri au arătat că la nivelul județului sunt foarte puține cabinete de medicina familiei care au un număr mare de asigurați, 3-4000 de persoane, și care să aibă venituri suficiente. În medie, veniturile unui cabinet medical se ridică la 7-8000 lei lunar, bani din care trebuie plătite salariul asistentei, întreținerea, utilitățile, chiriile. Iar veniturile medicului ajung la circa 20% din încasări. „Ce salariu își mai poate plăti medicul din cei 1500-2000 de lei care îi rămân? Am ajuns să mergem la cabinetele medicale și să facem voluntariat”, a spus unul dintre medici. Aceste sume se reflectă în salarii mici plătite asistentelor medicale, care au început să facă demersuri pentru a pleca în spitale unde salariile pot ajunge și la cinci mii de lei. Adică bani pe care nici nu visează să îi obțină la un medic de familie. În aceste condiții, au arătat medicii, statul român ar trebui să se hotărască dacă mai are nevoie de medici de familie sau preferă ca toți oamenii să meargă la spitale. „Mai este nevoie de medici de familie în România? Dacă nu, să ni se spună pentru că sunt oferte din Franța, Olanda, Suedia, Finlanda. Cei de acolo ne-au spus că nu este o problemă cu vârsta, se poate lucra ca doctor până la 70-80 de ani”, a adăugat o doctoriță.
    Una dintre cauzele veniturilor reduse pentru cabinetele medicilor de familie o constituie și sumele mici cu care Casa de Sănătate decontează serviciile medicale. De exemplu, au arătat medicii, Casa de Sănătate plătește 10 lei, impozabili, pentru o consultație, mai puțin decât un tuns la frizerie. De asemenea, medicilor de familie nu li se decontează servicii medicale pe care le pot presta către pacienți, cum este cazul la EKG. „Ar trebui plătit cel puțin dublu”, au arătat medicii. Ori, în aceste condiții, medicii de familie sunt discriminați comparativ cu colegii din spitale. Aceștia din urmă, pe bună dreptate, au început să primească salarii mai mari. Dar nu au crescut sumele alocate pentru medicina de familie.
    Medicii au arătat că se confruntă cu situații aberante, cum ar fi cazul elevilor de liceu care au împlinit 18 ani. Deși legea spune că aceștia sunt asigurați până la finalizarea clasei a 12-a și încă o perioadă de trei luni ulterior, în sistemul informatic acești tineri nu mai apar ca fiind asigurați după ce împlinesc 18 ani. O altă situație aberantă este la asigurații de la Casa OPSNAJ.  Deși legal aceștia se pot înscrie la un medic de familie, sistemul informatic nu îi consideră persoane asigurate și medicii nu le pot presta servicii medicale. „La noi figurează ca neasigurați și nu le putem oferi servicii medicale”, a explicat un medical de familie.
    Situația medicilor de familie urmează să fie discutată la o ședință următoare a Comisiei de Dialog Social. Subprefectul George Bazilescu le-a solicitat medicilor să prezinte o adresă cu toate problemele cu care se confruntă, document care va fi transmis la București. Ulterior, după ce vor fi primite răspunsuri de la autoritățile centrale, vor fi reluate discuțiile cu medicii de familie din județ.

13 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?