Focșăneanul Constantin Balaci, fondatorul Cineclubului „Zboina-Film” Focșani, fondatorul și directorul general al postului local „Radio Tineret” din urbea noastră, președintele Asociației Cineaștilor Amatori din Vrancea și corespondentul Televiziunii Române încă din 1959, împlinește, astăzi, 82 de ani. Mai bine de jumătate din ei i-a dedicat inițierii și dezvoltării mișcării cineaștilor amatori din Vrancea, flacăra marii lui iubiri – cinematografia, arzând și astăzi în inima lui. „Cea mai mare dorință a mea ar fi ca această mișcare să continue. A fost și a rămas marea mea pasiune… Acum nu mai face nimeni film în Vrancea. Și mi-aș mai dori să poată fi transpuse în format digital filmele făcute de mine pe peliculă de 16 mm, și mai ales cele rămase în arhiva Consiliului Județean. Sunt mărturii inestimabile ale vremurilor trecute și este mare păcat să se piardă”, a spus Constantin Balaci.
Oricare ar fi greutățile aduse de destin în trecerea omului pe acest pământ și oriunde ar fi purtat acesta de valurile vieții, până la urmă, cumva, în felul acela încă neștiut de nimeni, talentul cu care a fost dăruit va ieși la iveală. Iar pasiunea din sufletul omului va face ca talentul să se împlinească, să se desăvârșească și să se nască din el lucruri memorabile!
Povestea focșăneanului Constantin Balaci, cel care s-a îndrăgostit iremediabil de cea de a șaptea artă, dăruind-o cu generozitate, decenii la rând, concetățenilor, stă mărturie! Cumva, jocurile copilăriei prevesteau asta. Îi plăcea să facă… cinema! „Cumpăram hârtie de calc, o întindeam pe o ramă, cu lumină în spate, și făceam personaje din umbrele proiectate… Apoi mă jucam de-a circul… Mai târziu, am început să frecventez cinematograful «Flacăra», care era pe strada Mare a Unirii, lângă Școala de Muzică, care a fost dărâmată… Cunoscusem operatorul, pe Costică Trîncă, și mă duceam mereu în cabina de proiecție. Aveam eu ce aveam cu filmele, cu proiecțiile… Mă duceam mereu sus, la aparate, și am prins din zbor… Ulterior, mi-a plăcut mult fotografia. De fapt, de la fotografie începe filmul…”, și-a început povestirea Constantin Balaci.
Anii au trecut și atunci când se aștepta mai puțin, filmul cu tainele lui i-a aruncat din nou mănușa. „Eram la Școala Militară la Sfântul Gheorghe când Mosfilm și România Film turnau filmul «Orizonturi», despre luptele celui de-Al Doilea Război Mondial. Și-au fost selecționate Școlile Militare de la Sfântu Gheorghe și Sibiu să participe la filmări, unii erau nemții, alții românii. Tocmai atunci am fost trimis la spital, din cauza unei afecțiuni la genunchi, iar când m-am întors, m-am trezit că toți colegii mei erau pregătiți de regizor pentru filmări, iar eu rămăsesem pe dinafară. Întâmplarea face ca regizoarea, care era rusoaică, să afle că eu știu foarte bine limba rusă, așa că m-a luat în carul de regie să traduc indicațiile din rusă în română. Când s-a terminat filmarea, nu m-a mai desprins nimeni de film, recomandările regizoarei m-au convins. Am plecat de la Școala Militară la Caransebeș, apoi am cerut să ies din armată și am venit la Focșani. Vroiam tare mult să fac film!„, a povestit Constantin Balaci.
De la rupt bilete, la studioul de radio al Fabricii de Confecții și la TVR
În Focșani nu a putut fi prea ușor repartizat în „câmpul muncii” pentru că ieșise din armată cu ordin la cerere. Cumva, s-a angajat la Cinematograful „Flacăra”. Rupea bilete, dar era aproape de film! Mai apoi, redactorul șef de la radioficare l-a descoperit că are voce bună, așa că l-au pus să prezinte emisiuni locale, iar printr-o altă întâmplare, a ajuns directorul Clubului „1 Mai” de la IAS Cotești. Aici a înființat o stație de radioficare, care mergea în zona Cotești-Budești, dar și o sală cu un ecran pe care se puteau viziona filme.
„După Cotești, am plecat la Fabrica de Confecții din Focșani, care tocmai se înființa în câteva barăci de lângă Mausoleul din Sud. Scriam lozinci, au văzut șefii că fac brigăzi artistice și mi-au dat o baracă unde să fac un club. Apoi ne-am mutat acolo unde este acum Fabrica de Confecții iar eu, pe nevăzute, mă pregătisem ca operator de stație. Fabrica, având 5000 de lucrători, putea avea presă scrisă sau radio. Au decis șefii să rămânem pe radioficare, dar nu aveam aparatură. Aveam un unchi la București, în Comitetul Central, pe care l-am rugat să mă ajute. Mi-a zis că Gheorghiu Dej este bolnav, acasă, și totuși ne-am dus acasă la el. A intrat și a ieșit de acolo cu un plic, cu care m-a trimis la Electronica, de unde am obținut până la urmă stația de radioficare cu care am ajuns în Focșani. Am cumpărat apoi difuzoarele, am făcut studioul, l-am capitonat și așa am început. Era înainte de moartea lui Gheorghiu Dej, în 1965”, a povestit Constantin Balaci.
Printr-o împrejurare, a ajuns să dea o probă de film la Televiziunea Română, care a constat în realizarea a cinci subiecte în 30 de metri de peliculă. A reușit și, astfel, a devenit colaborator al TVR, secția actualități, iar de-a lungul anilor a avut prilejul de a cunoaște și colabora cu multe personalități printre care și regretatul Tudor Vornicu.
Cineclubul „Zboina Film”, un vis împlinit!
În 1976, Constantin Balaci a plecat de la Fabrica de Confecții, ca instructor artistic la Consiliul Județean al Sindicatelor Vrancea. „Era aproape de deschiderea Casei de Cultură a Sindicatelor și am observat că acolo era repartizat un spațiu pentru activitatea de cineclub. Când am văzut spațiul ăsta, am zis, ia apucă-te tu de treabă! Așa că în acel spațiu l-am chemat pe pictorul de la cinematografie, ca să mă ajute să-l capitonez, să-l împart… L-am capitonat cu cofraje de ouă, le-am lipit, le-am vopsit, apoi am făcut cabina de proiecție, de sunet… Am făcut și spațiul pentru developat. Îmi mai trebuia doar aparatura, o cameră de luat vederi și un tanc de developare. M-am dus la TVR, de unde am cerut magnetofoane, trepiede, microfoane… Aveam un aparat de filmat Krasnogorsc și mai tîrziu, un Admira”, a povestit Constantin Balaci.
A fost momentul în care a înființat Cineclubul „Zboina Film”, strângând alături alți pasionați de cea de a șaptea artă, care au devenit cineclubiști. Printre aceștia, Alexandru Arginteanu, Constantin Pavel, Maricel Pintilie, Vasile Pârloagă, Virgil Humăilă, Ștefan Oprea și mulți alții care, împreună cu inițiatorul cineclubului, au imortalizat, din 1973 și până după Revoluția din Decembrie 1989, pe peliculă 16 milimetri, locuri, clădiri, oameni și fapte, momente autentice și diverse din viața vrâncenilor. Grație tehnologiei moderne, multe din aceste filme pot fi vizionate pe YouTube și Facebook, însă foarte multe altele își așteaptă rândul de a fi redate publicului larg, tot pe pelicula de 16 milimetri…
Pasiunea cineclubiștilor de la „Zboina Film” s-a concretizat în scurt timp în premii naționale, județene și diplome de onoare acordate de juriile unor festivaluri internaționale. În ultimul film realizat, intitulat „Foc nestins”, în care a fost obligat să transforme, din motive evidente, meseria protagonistului din cizmar în croitor, a durat 18 minute și a adunat împreună 300 de oameni! Era în 24 aprilie 1989, timpuri în care era interzis să se plimbe pe stradă grupuri mai mari de trei persoane! „S-au înființat apoi cinecluburi și în intreprinderi: Cineclubul «Unirea» la Confecții, «Sigma» la Întreprinderea de Scule și Elemente Hidraulice, la Vase Emailate, la Întreprinderea de lână pieptănată, la CFR Adjud și CFR Mărășești. Am simțit nevoia să-mi ajut colegii și să fac o Asociație a Cineaștilor Amatori, dar n-am reușit decât după Revoluție. Dar în loc de aceasta, s-a înființat Centrul metodic al Activității Cinecluburilor Vrancea, prin Comitetul de Cultură și Educație Socialistă și a fost un mare noroc pentru că, astfel, toate filmele făcute înainte de Revoluție de către toate cinecluburile vrâncene au fost salvate la «Zboina». După Revoluție am rămas fără spațiu. Am păstrat o vreme o parte din aparatura clubului într-un depozit al Întreprinderii Cinematografice, masa de montaj am donat-o Universității «Hyperion» București. Restul… s-a pierdut…”, a spus Constantin Balaci.
A înființat și a condus Radio Tineret Focșani
Văzuse în Cehoslovacia, spune, o altfel de radioficare, fără fir, iar după ce s-a pensionat s-a decis să înființeze și el un astfel de radio. „Se captau undele din rețeaua electrică și se transmitea ceea ce studiourile lor de radioficarare transmiteau. La început nu am reușit, apoi am obținut licența pentru Radio Tineret Focșani, primul post de radio independent din Vrancea, cu ajutorul celor de la Poștă… Îmi rămăseseră magnetofoanele și 80 de benzi magnetice pe care le adusesem de la Radio România. M-a ajutat Fundația pentru Tineret cu 2000 de lei și într-un spațiu de la Liceul nr. 4 am făcut studiourile și cabinele de lucru. Am luat semnal de la postul național, care transmitea jurnalele, apoi am primit BBC-ul, apoi am făcut programe pentru fiecare generație. Am fost al doilea pe țară care a obținut licență. Am trăit foarte greu financiar, pentru că atunci nu exista conceptul de publicitate, dar am reușit să implementăm barterul. Mă mai duceam pe la Radio București, mai aduceam câte un microfon, am adunat oameni, i-am școlarizat… Am iubit radioul. Și filmul. Eu am să mor cândva, iar în aceste condiții, e bine ca generațiile viitoare să știe și să le ducă mai departe”, a spus Constantin Balaci, focșăneanul care în mai bine de patru decenii de activitate a reușit să construiască, cu dragoste și pasiune, un altfel de muzeu al Vrancei, cu „lecții” pe 16 mm! Lecții de viață adevărată, pentru că „filmul, cu necazurile lui, cu reușitele și nereușitele lui, rămâne totuși o lecție”, spune Constantin Balaci.
Astăzi, la împlinirea a 82 de ani, inițiatorul cineaștilor amatori din Vrancea nu are dorință mai mare decât aceea ca această lecție să fie învățată de noile generații. Și dusă mai departe!
„Monitorul de Vrancea” îi urează „La mulți ani!”, astfel încât să-și vadă și acest vis împlinit!
