Doi focșăneni, arestați la finele lunii aprilie sub acuzația de trafic de minori, rămân după gratii. Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea au cerut prelungirea măsurii arestării preventive în cazul celor doi, iar solicitarea a fost admisă de judecătorii de la Tribunalul Vrancea. „Admite propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea și în consecință: (…) dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților: – Lupu Cornel, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori, (…) – Dascălu Alin, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori (…) pe o perioadă de câte 30 zile pentru fiecare, începând cu 27.05.2017 până la 25.06.2017. (…) Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunțată în Camera de Consiliu azi, 22.05.2017”, se arată în hotărârea instanței.
Cei doi au primit mandate de arestare preventivă la finele lunii aprilie. Unul dintre ei era deja în arest, fiind arestat într-un alt dosar în care este cercetat pentru comiterea aceluiași gen de fapte.
Anterior arestării, polițiștii de la Crimă Organizată au efectuat percheziții la domiciliile celor doi, anchetatorii căutând indicii pentru probarea activității lor infracționale. Polițiștii au precizat la momentul acțiunii că cei doi au racolat mai multe minore, pe care le-au obligat să se prostitueze, luându-le banii încasați pentru „serviciile” prestate. Victimele aveau vârste cuprinse între 14-16 ani.