Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO : Oră de „Educație pentru Patrimoniul cultural din Țara Vrancei”, la liceul din Vidra


Liceul „Simion Mehedinți” din Vidra a introdus în premieră în programa acestui an școlar un opțional numit „Educație pentru patrimoniul cultural”, în urma unui protocol dintre Ministerul Culturii și cel al Educației, cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean Vrancea. În acest sens, în cadrul Săptămânii Altfel a avut loc la Liceul din Vidra o oră deschisă la acest opțional la care au participat elevi din clasele a X-a și a XII-a coordonați de profesorul Ionel Antimirescu, fiind invitați preotul Ștefan Aga de la parohia din Vidra și membri ai echipei tehnice a Grupului de Acțiune Locală „Èšara Vrancei”.
    A fost probabil singura instituție școlară care a prins acest curs în programa 2016-2017, dar au speranța că din viitorul an școlar vor reuși să introducă această materie atât de interesantă și la celelalte școli din teritoriu. Opționalul „Educație pentru patrimoniul cultural din Èšara Vrancei” este un program de educație instituționalizată prin care se poate realiza conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național și local, prin educația elevilor în școală, dar mai ales poate duce la salvarea acestui patrimoniu cultural unic. Într-un adevărat spirit tradițional și mândri de istoria lor, o bună parte a elevilor au purtat costume populare specifice zonei Èšara Vrancei, fiind frumoși și încântați de acest minunat patrimoniu. Profesorul Antimirescu a făcut o introducere în importanța educației privind recunoașterea valorii patrimoniului cultural local din Èšara Vrancei, bogat atât prin vechime cât și prin diversitate. Au urmat apoi întrebări referitoare la aspectele discutate la clasă de-a lungul desfășurării acestui opțional, elevii oferind răspunsuri argumentate, fapt ce subliniază că au înțeles importanța dobândirii de cunoștințe despre istoria și obiceiurile înaintașilor lor.
    Porturile populare din diferite zone ale teritoriului (Tulnici, Năruja, Nistorești, Vidra) au fost prezentate colegilor și invitaților. Frumusețea și autenticitatea acestor costume tradiționale din Èšara Vrancei sunt elemente de mândrie pentru toată comunitatea locală. Preotul Ștefan Aga a făcut o expunere subliniind și el recunoștința pentru valorile culturale primite de la înaintașii din Èšara Vrancei. A prezentat câteva documente foarte vechi găsite cu ocazia reabilitării vechilor biserici și schituri din zonă, documente care atestă istoria tumultoasă și frumoasă a vrâncenilor. Aceste informații au captat atenția elevilor, o bună parte dintre ei fiind în anul terminal, urmând să ajungă apoi în locuri noi, să cunoască oameni noi, dar au promis că vor duce cu ei bogăția tradițiilor și vor promova identitatea culturală din Èšara Vrancei. „Cu speranța că în viitorul an școlar vor fi mai multe instituții școlare din teritoriul nostru ce vor introduce în programa lor acest important curs, GAL Èšara Vrancei prin programul său LEADER Junior se va implica permanent în educația și formarea generației tinere din Èšara Vrancei”, este mesajul transmis de coordonatorii acestui demers educațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?