O perioadă înfloritoare, în special pentru viața culturală și tipografică, deschidea la 10 iunie 1691 episcopul Mitrofan, fost ierarh de Huși. El s-a născut în Bonțeștii Vrancei, așa cum o dovedește mulțimea documentelor existente în Arhivele de la București, care nu lasă loc speculațiilor sau interpretărilor asupra originii sale. Cele mai multe dintre acestea sunt legate de locurile sale natale, acolo unde a ridicat un schit în apropierea Mănăstirii Dălhăuți, în Dealul Bonțeștilor,care a rezistat, cu unele reparații, până astăzi, fiind biserică parohială. Născut în Muntenia, Mitrofan a intrat în monahism în Moldova, la Mera, o mănăstire unde avea să devină ctitor împreună cu domnitorul Constantin Cantemir. Aici a rămas pentru un timp, ca mai apoi să treacă la Mănăstirea Bisericani, unde ajunge egumen. Remarcat pentru calitățile sale deosebite de mitropolitul Dosoftei, ajunge la Iași, unde îl întâlnim ca meșter tipograf, lucrând la tipărirea „Psaltirii slavo-române” din 1680, în care găsim, de altfel, și însemnarea ,,ostenitor al tiparului, Mitrofan de la sfânta mănăstire Bisericani”.
Pentru meritele sale de tipograf și cărturar fost ales episcop de Huși la sfârșitul anului 1682, unde nu a păstorit decât până în mai 1686, când a fost scos din scaunul episcopal, dar a rămas fidel tiparului, așa cum se va dovedi ulterior. Chiar dacă nu cunoaștem motivul îndepărtării din scaunul episcopal de la Huși, știm că ajunge la București poate cu sprijinul boierului de atunci și apoi domnitor, Constantin Brâncoveanu, care avea legături cu ținutul Buzăului și Râmnicului. Precizăm aici că domnitorul avea o vie în Bonțești și o alta în Bordești. La București, viitorul episcop de Buzău a ostenit la cea dintâi tipărire a ,,Cuvântului lui Dumnezeu”, pe ,,grai românesc”, Biblia lui Șerban Cantacuzino din 1688, într-o dublă calitate de tehnician și diortositor. De altfel, pe ultima foaie a acestei cărți, se poate citi următoarea precizare: ,,A tot meșteșugul tipografiei și îndreptării cuvintelor rumânești ostenitoriu, de Dumnezeu iubitorul Mitrofan episcopul de Huși”. Cum scaunul episcopal de la Buzău s-a vacantat la începutul verii anului 1691, mitropolitul Teodosie al Èšării Românești l-a promovat aici pe vlădica Mitrofan de Huși.
Cu ajutorul domnitorului iubitor de neam, de Biserică și de cultură, sfântul Constantin Brâncoveanu, noul episcop de Buzău a pus bazele unei tipografii domnești, prima din acest centru eparhial și, timp de 11 ani, a lucrat cu mare sârg. Cea dintâi lucrare tipărită în tânăra tipografie a fost o premieră absolută și anume:,,Pravoslavnica mărturisire” a lui Petru Movilă în anul 1691, pentru prima dată tradusă și tipărită în limba română. Traducerea a făcut-o logofătul Radu Greceanu. O altă premieră a fost tipărirea Mineelor, e adevărat ceva mai târziu, din cauza muncii anevoioase atât din punct de vedere al tiparului, cât și al traducerii și îndreptării literei. Lucrarea s-a terminat în anul 1698, iar textul în care a apărut a fost bilingv, româno-slav, adică tipicul și paremiile și sinaxarul în limba română, iar celelalte în slavă. Importante rămân și lămuririle ce sunt date în unele foi de titluri prefețe, din care se poate afla că traducerile în limba română erau din greacă și tălmăcitorul era tot Radu Greceanu. După același tipic al textului bilingv au văzut lumina tiparului și alte cărți, prin osteneala episcopului de Buzău. S-au tipărit: ,,Evanghelionul” în 1699 și 1701, ,,Octoihul’’ în 1700, ,,Triodul’’ în 1700, ,,Penticostarul’’ în 1701, ,,Psaltirea’’ în 1701, ,,Liturghierul” în 1702, ,,Învățătura preoților pe scurt” în 1702.
Episcopul Mitrofan rămâne în istoria culturii românești și prin gravurile sale, în specialele reproduse în ,,Triodul” și ,,Octoihul” tipărite de el. A dovedit iscusință, fiind nu numai un bun meșter tipograf ci și un mare cărturar, poate cel mai mare cărturar de până atunci al Episcopiei Buzăului. Așa se face că de la el au rămas două traduceri în manuscris și anume: ,,O colecție de sentințe religioase-filosofice” tradusă în colaborare cu dascălii Ilarion și Atanasie și ,,Albina”, o culegere de învățături bisericești religioase din unii Sfinți Părinți și filozofi antici, tradusă în colaborare cu dascălii Ilarion și Atanasie. Nu se cunoaște data exactă a trecerii sale la cele veșnice, dar arhipăstorirea sa s-a încheiat, cu siguranță, în vara anului 1702, deoarece la 3 octombrie întâlnim un alt titular la Buzău, în persoana lui Damaschin.
PREOT VLASE GHEORGHE
PAROHIA GOLEȘTI II
