Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO:Lucrări de asfaltare a drumurilor de exploatare agricolă, la Odobești


Firma care execută lucrările la proiectul privind  asfaltarea unor drumuri de exploatație agricolă de pe raza orașului Odobești a reluat, ieri, activitatea. Lucrările au fost oprite, la finele anului trecut, odată cu instalarea sezonului rece. „Proiectul privind drumurile de exploatare agricolă, un proiect cu finanțare europeană 100%, se implementează strict în extravilanul localității, printr-un program care prevede clar destinația fondurilor și amplasamentul pe care se pot executa lucrări. În concluzie, fondurile nu pot avea altă destinație, nu pot fi folosite la asfaltarea străzilor sau aleilor din intravilan. Proiectul contribuie la dezvoltarea zonei agricole prin facilitarea accesului civilizat către proprietățile odobeștenilor”, a anunțat primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș.
    Până la acest moment au fost asfaltate următoarele drumuri de legătură: Cazacli – Podgoriei; Gara Unirea – Șoseaua Vrancei; Unirea – str Podgoriei; Beciul Domnesc – N. Iorga; str Ivăncești-Șoseaua Vrancei; Gara Unirea – str Trei Eroi. În total vor fi asfaltați aproximativ 8 kilometri de drumuri agricole care deservesc o suprafață agricolă de aproximativ 480 hectare de vie. Primarul Daniel Nicolaș a declarat că orașul Odobești este prima localitate din România care a semnat contractul de finanțare pentru asfaltarea unor drumuri de exploatație agricolă. „Sunt fericit și mă bucur că împreună cu președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, care a susținut și susține toate proiectele din Odobești, am reușit să transformăm în realitate acest important proiect investițional”, a precizat primarul Daniel Nicolaș. El a declarat că asfaltarea acestor drumuri le creează odobeștenilor accesul mult mai ușor către proprietăți.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?