Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Marii proprietari din Vrancea nu cer subvențiile pentru conservarea pădurilor


Niciun mare proprietar de pădure nu s-a grăbit să solicite subvențiile pentru conservarea pădurilor care se acordă din acest an. Termenul limită pentru depunerea cererilor a fost 15 mai însă pentru că nu au fost solicitanți a fost prelungit cu o lună de zile, până la mijlocul lunii iunie. Sumele ce pot fi obținute de proprietarii de pădure ajung la 128 euro/an/hectar iar suprafața minimă pentru care poate fi solicitat acest sprijin este de 100 hectare. Acest tip de ajutor este acordat pentru două pachete, respectiv 1 – Asigurarea de zone de liniște și 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri. Însă pachetul 2 poate fi aplicat doar în combinație cu pachetul 1. „Valorile plăților compensatorii acordate sunt următoarele: a) 25 € pe an și pe hectar pentru suprafața angajată în cadrul Pachetului 1; b) 103 € pe an și pe hectar pentru suprafața anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2”, se arată în prezentarea acestei măsuri de sprijin pentru proprietarii de păduri.
    Din păcate, marii proprietari de pădure se gândesc mai mult la profitul obținut prin tăierea copacilor decât la sumele obținute prin conservarea și protejarea arborilor. La acest moment, la nivelul județului Vrancea nu a fost depusă nicio solicitarea pentru obținerea acestui sprijin. Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani ne-au precizat că până acum au acordat un singur aviz pentru această măsură, pentru un proprietar din județul Vaslui.
    Din cauza numărului mic de solicitări, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că sesiunea de depunere pentru Cererile de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, SubMăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020, se prelungește până la data de 15 iunie 2017, ora 17.00. Cererea de Sprijin se depune pe suport de hârtie la centrul județean al APIA. Aceasta va fi însoțită de avizul Gărzii Forestiere și de documentele specificate în Ghidul solicitantului. „Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condițiile de eligibilitate și criteriile specifice prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidul Solicitantului. Alocarea financiară pentru sesiunea 01/2017 este de 117.803.922 euro. Selecția Cererilor de sprijin în cadrul sesiunii se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.362/2016, publicat pe site-ul APIA. Anunțarea rezultatelor selecției se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Județene APIA ca urmare a publicării pe site a Raportului de selecție preliminar aprobat de către directorul general al DGDR – AM PNDR”, se arată în informarea APIA.
    Cererile pot fi depuse de beneficiarii eligibili, respectiv primăriile care au în proprietate publică sau privată terenuri forestiere, persoanele fizice și juridice care au în proprietate privată terenuri forestiere dar și Asociații ale beneficiarilor precizați la lit. a) și b), constituite ulterior punerii în posesie cu terenuri forestiere, în conformitate cu art.92 din Codul silvic adoptat prin Legea nr.46/2008 cu modificările și completările ulterioare și funcționează în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de Guvern nr.26/2000 cu privire la Asociații și Fundații.

Ce înseamnă cele două pachete de sprijin

Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște
Prin acest pachet se urmărește în principal asigurarea condițiilor optime de cuibărit, adăpost și hrănire pentru dezvoltarea faunei specifice ecosistemelor forestiere.
Totodată, prin menținerea unei consistențe crescute a arboretelor, capacitatea pădurii de a contribui la reducerea concentrației de gaze cu efect de seră din atmosferă prin sechestrarea carbonului și adaptare la efectele schimbărilor climatice, precum și la creșterea  retenției scurgerilor de suprafață (în cazul viiturilor) va fi îmbunătățită.
Fiecare solicitant al sprijinului financiar delimitează o zonă de liniște compactă de cel puțin 20% din totalul suprafeței eligibile angajate, delimitată prin limite parcelare sau subparcelare. În situația în care solicitantul deține în proprietate terenuri forestiere situate în mai multe UP-uri (administrate de același ocol silvic sau de ocoale silvice diferite), delimitarea zonei de liniște compacte de minimum 20% se va asigura la nivelul fiecărei UP. Zona de liniște compactă din cadrul unei U.P. nu poate avea o suprafață mai mică de 20 ha. Zona de liniște stabilită prin cererea de sprijin se menține pe toată perioada de 5 ani a angajamentului, cu excepția cazurilor de forță majoră. În cadrul zonelor de liniște pentru perioada de angajament, vor fi permise doar lucrări de împădurire, ajutorarea regenerărilor naturale, întreținere a culturilor și a semințișurilor până la realizarea stării de masiv, descopleșiri, degajări, depresaje și curățiri, precum și lucrări de reconstrucție ecologică care se continuă din perioada premergătoare angajamentului.

Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri

Are în vedere protejarea resurselor de sol forestier, prin promovarea de tehnologii extensive de exploatare a lemnului cu impact redus al solului, respectiv utilizarea de atelaje în lucrările de rărituri, în detrimentul lucrărilor mecanizate, care în prezent sunt aplicate la scară largă. Adoptând acest pachet, solicitantul sprijinului se angajează să exploateze materialului lemnos provenit din rărituri folosind exclusiv atelaje la operațiile de adunat, scos și apropiat pe suprafața ce face obiectul angajamentului, până la platforma primară. Fiecare solicitant al sprijinului financiar precizează pentru fiecare U.P., u.a. și suprafețele aferente de parcurs cu lucrări de rărituri cu atelaje pe perioada de angajament acoperită de amenajamentul în vigoare. În cazul în care amenajamentul expiră pe perioada de aplicare a angajamentului, pentru anii neacoperiți de amenajamentul initial, se va întocmi o estimare care să conțină u.a. și suprafețele de parcurs cu lucrări de rărituri cu atelaje și care se va definitiva cu ocazia întocmirii dosarului tehnic aferent noului amenajament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?