Celebrul regizor Ridley Scott, care își va lansa la 19 mai noul film SF-horror „Alien: Covenant” (continuarea lui „Prometheus” și a seriei „Alien”), a susținut într-un interviu recent că perspectiva ca omenirea să fie amenințată de o specie extraterestră agresivă nu este chiar atât de improbabilă, conflictul dintre oameni și extratereștri putând să devină realitate, pentru că în Univers există probabil sute de specii extraterestre inteligente și avansate tehnologic, iar dacă va exista contact cu o astfel de specie, pământenii trebuie să se pregătească de ce este mai rău, conform unui material publicat de Live Science.
Într-un interviu acordat Agenției France Presse (AFP), Scott a vorbit despre credința sa că există „niște ființe superioare” în Univers, în contextul apropiatei lansări a ultimului său film, „Alien: Covenant”. Ca și astrofizicianul britanic Stephen Hawking, celebrul regizor este de părere că dacă există o specie extraterestră suficient de dezvoltată tehnologic pentru ca navele sale intergalactice să ajungă până la Pământ, atunci cel mai probabil omenirea va fi amenințată pentru că aceste ființe vor fi ostile. Iar spre deosebire de scenariile multor filme SF despre contactul cu extratereștrii, dacă va escalada un conflict între cele două specii, pământenii vor fi aproape sigur cei care vor pierde. „Dacă vom fi atât de proști încât să-i provocăm, ne vor anihila în trei secunde”, a declarat Scott pentru AFP.
În interviu regizorul a explicat că există estimări ale experților care vorbesc despre posibilitatea existenței „a 100 â 200 de entități” pe alte planete care ar fi putut urma un model evolutiv similar cu cel pământean. Iar dacă reprezentanții unei astfel de civilizații ajung la noi primii (înainte să ajungem noi la ei) atunci „ar fi mai bine să fugim din calea lor și să ne ascundem”.
Posibilitatea existenței unor ființe inteligente pe alte planete intrigă, fascinează și atrage în egală măsură, fiind unul dintre punctele de atracție ale genului Science&Fiction. Ridley Scott și-a adus propria contribuție la acest gen, în special prin seria cinematografică „Alien”, în care este prezentat contactul dintre oameni și o specie extraterestră de pradă, cu o capacitate adaptativă remarcabilă și cu o mare flexibilitate morfologică. Așa-numiții „xenomorfi” se înmulțesc rapid și sunt extrem de eficienți în a-i elimina pe oameni, fie pur și simplu dezmembrându-i pe cei care le apar în cale, fie folosindu-i ca gazde în interiorul cărora își depun progeniturile.
Continuarea pe http://bit.ly/2p3xdzU