Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Sambo – Metin Can și Dorin Drâmbă, campioni ai României la seniori!


Sambo-ul, sportul ce îmbină tehnicile judo-ului cu cele ale luptelor libere, devine tot mai mult o preocupare cu mare impact la CS Unirea Focșani, club ai cărui sportivi au devenit repede între protagoniștii competițiilor naționale. Așa s-a întâmplat și duminică, 30 aprilie, atunci când, la București, în Sala Eliade, unde au avut loc întrecerile campionatului național de seniori, Can Metin, la 62 kg. și Dorin Drîmbă, la 74 kg. au câștigat titlurile de campioni ai României și au primit medaliile de aur. Au devenit vicecampioni naționali și au primit medalile de argint George Hanțu, la 62 kg. și Mihai Vrabie, la 74 kg. Mario Ioniță, la 68 kg. și Iuliana Cătănoiu, la 64 kg. au primit medaliile de bronz pentru locul 3.

Este de observat că la masculin 62 kg. și 74 kg., concursul a fost dominat clar de uniriști care s-au clasat pe primele două locuri la fiecare dintre cele două categorii.
Metin Can, Dorin Drîmbă și George Hanțu sunt campionii de juniori-tineret la sambo ai României în 2016, categorie de vârstă la care Iuliana Cătănoiu și-a adjudecat tot medalia de bronz! Campionatul de juniori-tineret în 2016 a avut loc la Focșani, în Sala Polivalentă.
Sportivii de la sambo ai CS Unirea Focșani sunt pregătiți de antrenorii Adrian Moldoveanu și  Mugurel Popa.
     

      

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?