Fermierii vrânceni pot depune din această săptămână proiecte pentru accesarea fondurilor europene acordate prin 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul național. Sesiunile de primire a proiectelor de investiții vor fi deschise, începând de miercuri, 3 mai, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Fondurile totale nerambursabile, disponibile solicitanților care doresc să obțină finanțare europeană, însumează 680,8 milioane de euro, din care 53,5 milioane de euro sunt alocate investițiilor din zona ITI Delta – Dunării. Într-un comunicat al AFIR se menționează că sesiunile de primire a proiectelor pentru 13 submăsuri sunt deschise în intervalul 3 mai, ora 9.00 – 31 iulie 2017, ora 17.00.
Este vorba despre sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, sM 4.1a „Investiții în exploatații pomicole”, sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”, sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”, sM 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole zona ITI – DD”, sM 4.1a „Investiții în exploatații pomicole zona ITI – DD”, sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale zona ITI – DD”, sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici zona ITI – DD”, sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole ITI – DD”.
De asemenea, în perioada 3 mai, ora 9.00 – 31 octombrie 2017, ora 17.00, AFIR lansează și sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole” aferentă sM 4.2.
Depunerea proiectelor se realizează on-line pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, pentru toate submăsurile care se vor lansa în curând. Cei interesați să dezvolte investiții în domeniul agricol, pomicol și în cel non-agricol, pot consulta Ghidul solicitantului pentru submăsurile amintite pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”. „Una din prioritățile Guvernului României este creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. În această perioadă, ne-am implicat la capacitate maximă pentru a pregăti toate etapele procedurale necesare deschiderii sesiunii de primire a proiectelor de investiții pentru toate submăsurile de finanțare din Program care se adresează beneficiarilor privați. Am dorit să lansăm toate aceste sesiuni, cu domenii de investiție diversificate, pentru a oferi tuturor celor interesați șansa de a dezvolta o investiție în mediul rural, cu fonduri din PNDR”, a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR.
Prezentarea submăsurilor pentru care se acordă finanțare europeană
Alocarea financiară stabilită pentru sM 4.1, disponibilă în sesiunea 2017, este de 185 milioane de euro, împărțită astfel: sectorul vegetal are alocate 79 milioane de euro, cel zootehnic are 60 milioane de euro, zona montană dispune de 14 milioane de euro, iar fermele de familie de 32 milioane de euro. Pentru sM 4.1 ITI – DD, alocarea bugetară aferentă acestei sesiuni este de 33 milioane de euro, împărțită egal între sectoarele vegetal și zootehnic. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse pe sM 4.1 și pe sM 4.1 ITI – DD este de 25 de puncte. În sesiunea anuală din 2017, alocarea financiară pentru sM 4.1a este de 100 milioane de euro, din care pentru pepiniere este disponibilă suma de 5 milioane de euro. Pentru sM 4.1a ITI – DD, cei care doresc să dezvolte investiții au la dispoziție 5 milioane de euro în această sesiune. Pragul minim pe care trebuie să-l atingă proietele depuse pentru selecție atât prin sM 4.1a, cât și prin sM 4.1a ITI – DD este de 10 de puncte.
O submăsură care s-a bucurat de un interes deosebit din partea solicitanților de finanțare în sesiunile anterioare este sM 6.1. Tinerii fermieri dispun de fonduri europene în valoare totală nerambursabilă de 170 milioane de euro, din care pentru zona montană sunt alocate 34 milioane de euro. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse prin sM 6.1 este de 25 de puncte. Alocarea bugetară, disponibilă pentru înființarea de activități neagricole în mediul rural, finanțate prin sM 6.2, este 18,3 milioane de euro în sesiunea din acest an. Pentru aceeași submăsură aplicabilă zonei ITI – Delta Dunării, alocarea financiară este de 3,5 milioane de euro. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse atât prin sM 6.2, cât și prin sM 6.2 ITI – DD este de 15 de puncte.
În sesiunea aferentă lui 2017, alocarea financiară stabilită pentru sM 6.3 este de 100 milioane de euro, din care zonei montane îi revin 21 milioane de euro. Solicitanții din zona ITI – DD au la dispoziție fonduri pentru dezvoltarea fermelor mici în valoare de 5 milioane de euro. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse pe sM 6.3 și sM 6.3 ITI – DD este 15 de puncte. Pentru investițiile finanțate prin sM 6.4, alocarea bugetară aferentă acestei sesiuni este de 35 milioane de euro. Alte 7 milioane de euro sunt disponibile pentru solicitanții sM 6.4 ITI – DD. Pragul minim sub care proiectele depuse pe sM 6.4 nu pot fi selectate este de 10 de puncte, iar pentru sM 6.4 ITI – DD, pragul minim de selecție este de 15 de puncte.
De asemenea, în această sesiune sunt alocate fonduri pentru înființarea grupurilor de producători în valoare totală de 7 milioane de euro, împărțită astfel: 5 milioane de euro pentru sM 9.1 și 2 milioane de euro aferente sM 9.1a. Pragul minim de depunere al proiectelor pentru cele 2 submăsuri este de 10 de puncte. Alocarea financiară disponibilă pentru Schema de minimis aferentă sM 4.2 în sesiunea din 2017 este de 12 milioane de euro. Precizăm că sesiunea de depunere se adresează exclusiv beneficiarilor care au semnat contracte de finanțare cu AFIR pe Schema de ajutor de stat GBER „Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole” aferentă sM 4.2, pentru proiectele depuse în sesiunea anuală continuă, din perioada august 2016 – ianuarie 2017.