Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Concurs național de proiecte studențești


Asociațiile și fundațiile care funcționează în condițiile OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, dar și fundațiile județene pentru tineret pot depune proiecte în cadrul Concursului național de proiecte studențești 2017, organizat de Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), în perioada 26 mai – 15 noiembrie 2017. Suma alocată pentru concurs este de 900.000 de lei, iar tema acestuia este „Stimularea participării studenților la viața societății”. Potrivit comunicatului dat publicității, prioritățile acestui concurs sunt: Susținerea și dezvoltarea de competențe antreprenoriale la studenți; Dezvoltarea de programe de educație non-formală pentru studenți; Dezvoltarea de activități specifice voluntariatului, educației civice și implicării sociale; Susținerea accesului la cultură, a diversității în cultură și a activităților vocaționale pentru studenți. Fiecare solicitant poate depune maximum 2 proiecte la Concursul național de proiecte studențești 2017, dar nu pentru aceeași prioritate.
    Depunerea dosarului de concurs se poate face în perioada 12 – 26 mai 2017, între orele 8.00 -16.30 de luni până joi, și între orele 8.00 – 14.00 vineri (cu excepția zilelor nelucrătoare), la registratura Ministerului Tineretului și Sportului din strada Vasile Conta nr. 16, sector 2, București sau prin poștă. „Nu se vor lua în considerare proiectele sosite la sediul MTS, prin poștă, înregistrate după data de 26 mai 2017, ora 14.00 sau depuse la registratura MTS după data de 26 mai 2017, ora 14.00”, se precizează în comunicatul dat publicității.
    După etapa de verificare administrativă și a eligibilității care va avea loc în perioada 29 mai – 6 iunie a.c. vor fi afișate rezultatele preliminare, urmând ca aplicanții să poată depune modificări/ completări până la data de 14 iunie a.c.. Afișarea rezultatelor finale ale concursurilor va avea loc în data de 6 iulie 2017, iar perioada de derulare a proiectelor de tineret/ studențești va fi 20 iulie – 15 noiembrie 2017. „Bugetul alocat Concursului național de proiecte studențești 2017 este 900.000 de lei, cu o limită maximă pe proiect de 30.000 de lei. Informații suplimentare cu privire la Concursul național de proiecte studențești 2017 se pot solicita la adresa de email concurs.proiecte@mts.ro”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?