Magistrații Tribunalului Vrancea l-au lăsat în libertate pe militarul focșănean, despre care reprezentanții Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea spun că deținea o plantație de canabis, în podul casei. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Galați.
Militarul George I., maistru la Unitatea de Aviație Bobocu, din județul Buzău, a fost pus sub control judiciar, el având de respectat mai multe obligații. Judecătorul de ședință i-a atras atenția că dacă le va încălca, cu rea credință, ar putea ajunge după gratii. „(…) respinge propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, pentru arestarea preventivă a inculpatului Iosif G. și dispune punerea în libertate a inculpatului reținut (…) dispune luarea față de inculpatul IOSIF G., cercetat pentru infracțiunile de trafic si deținere de droguri de risc in vederea consumului, (…), a măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioada de 60 zile, cu începere de la 28.04.2017 pana la 26.06.2017. (…) obliga pe inculpat ca, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penala, la judecătorul de camera preliminara ori la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus masura cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat. (…) impune inculpatului Iosif G. ca pe timpul controlului judiciar să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura. (…) atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor impuse, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. (…) dispune ca supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar să fie exercitată de Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea, prin formațiunea de poliție competentă teritorial. (…) Cu drept de contestație în 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în Camera de Consiliu azi, 28.04.2017”, este decizia judecătorilor de la Tribunalul Vrancea.
Reamintim că un focșănean, militar la Unitatea de Aviație Bobocu, din județul Buzău, a fost reținut, vineri, sub acuzația de trafic de droguri. Este vorba de George I., de 32 de ani. La locuința acestuia au fost efectuate percheziții vineri, ocazie cu care în podul casei au fost găsite mai multe plante de canabis. În aceeași zi, el a fost dus la instanță cu propunere de arestare preventivă. Vineri seara, judecătorul l-a pus sub control judiciar.
Comisarul șef Costel Manea, șeful Serviciului de Combatere a Crimei Organizate din cadrul IPJ Vrancea, ne-a spus că în podul casei militarului au fost găsite plante de canabis în diferite stadii de dezvoltare, un sistem artizanal de climatizare, dar și un cântar special, bani și semințe de plante de canabis. „Am efectuat o percheziție în Focșani, la o persoană acuzată de trafic de droguri. Aceasta cultiva plante de canabis pentru consum personal, dar le-a dat și altora. Am găsit cultura în podul casei. Am găsit plante în diferite stadii de dezvoltare, aparat de cântărit, bani, semințe, o instalație artizanală cu neoane, climă și tot ce trebuie. Nu a avut probleme anterior”, a precizat comisarul șef Costel Manea.