Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Canada: Ferryland „a pierdut” un spectaculos aisberg care a atras sute de turiști în localitate


Mica localitate canadiană Ferryland „a pierdut” un spectaculos aisberg care în ultimele două săptămâni ale lunii devenise o atracție turistică mondială, relatează marți EFE. Potrivit mass-media locale, vânturile puternice au îndepărtat aisbergul cu o înălțime de 46 de metri de țărmurile Ferryland, o localitate de circa 400 de locuitori din sud-estul insulei Terranova. Apariția spectaculosului aisberg în largul coastei Ferryland a determinat venirea a sute de persoane în această mică localitate care se află la circa o oră de mers cu mașina de San Juan, capitala insulei Terranova și Labrador. Popularitatea aisbergului a provocat numeroase ambuteiaje pe drumul care leagă Ferryland de San Juan din Terranova, ca urmare a numărului masiv de vizitatori veniți să vadă impresionantul munte de gheață plutitor.  Spectaculozitatea aisbergului a fost imortalizată în numeroase fotografii postate de la începutul lunii aprilie pe rețelele de socializare. Aisbergul din Ferryland a ocupat și prima pagină a multor ziare din întreaga lume, plasând micul oraș canadian pe harta turistică mondială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?