Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Amenzi aplicate de polițiști pentru tăieri ilegale de arbori și transport de lemne fără documente


Polițiștii au derulat o nouă acțiune, săptămâna trecută, pe linia depistării și sancționării delictelor silvice. Aceștia au descoperit persoane care au tăiat ilegal arbori, dar și șoferi care transportau lemne fără a avea acte de proveniență pentru ele. Toți cei care au fost prinși s-au ales cu amenzi, iar materialul lemnos le-a fost confiscat. Cele mai multe tăieri ilegale s-au înregistrat pe raza localităților Câmpuri, Năruja și Străoane, de unde au fost sustrași arbori din specia plop și carpen. De asemenea, în localități precum Nereju, Bolotești sau Focșani, polițiștii au surprins transportatori care nu aveau acte pentru lemnul pe care îl cărau: 
– La data de 10 aprilie a.c, ora 12.30, pe DN 2D – comuna Bolotești, a fost depistată o autoutilitară condusă de un bărbat din comuna Nereju, care transporta cantitatea de 7,90 mc. cherestea din specia rășinoase, în baza unui aviz de însoțire emis de către o societate comercială din comuna Nereju. În urma verificărilor efectuate și a faptului că exista o neconcordanță între ora emiterii, ora plecării și ora depistării transportului, s-a stabilit faptul că autoutilitara mai sus menționată efectua al doilea transport de material lemnos în baza aceluiași aviz de însoțire. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. i din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 7,90 mc. material lemnos.   
– La data de 11 aprilie a.c, în fondul forestier de pe raza comunei Cîmpuri, în suprafața de pădure proprietate a unui bărbat din localitate, s-a constatat faptul că trei bărbați, toți din comuna Cîmpuri, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori. În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
– La data de 12 aprilie a.c, în fondul forestier de pe raza comunei Năruja, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras un număr de 25 arbori din specia plop, din suprafața de teren cu vegetație forestieră proprietate a unui bărbat din aceeași localitate. În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
– La data de 12 aprilie a.c, în fondul forestier de pe raza comunei Străoane-proprietăți particulare, s-a constatat că doi bărbați din comuna Fitionești ar fi tăiat fără drept și sustras un număr de 18 arbori. În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
– La data de 12 aprilie a.c, în fondul forestier de pe raza comunei Cîmpuri, s-a constatat faptul că o persoană din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia carpen. În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
– La data de 12 aprilie a.c, ora 18.30, pe raza comunei Cîmpuri a fost identificat un bărbat din localitate, care transporta cu un atelaj hipo material lemnos (lemn de foc), fără documente legale de proveniență. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a numitului D.G. pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos și a atelajului hipo.
– La data de 13 aprilie a.c, ora 02.45, pe DN 2D – comuna Bolotești, a fost depistat un bărbat din comuna Nereju, administrator al unei societăți, care transporta cu o autoutilitară un plus de 7,50 mc. cherestea din specia rășinoase față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire secundar prezentat. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a societății emitente potrivit prevederilor art. 19 alin. (2) lit. c din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 7,50 mc. material lemnos.
– La data de 10 aprilie a.c, ora 19:30, pe DN 2D – comuna Bolotești, a fost depistat un bărbat din municipiul Focșani, județul Vrancea, care transporta cu o  autoutilitară cantitatea de 4,30 mc. lemn de foc. Din verificările efectuate s-a constatat faptul că bărbatul efectua al doilea transport de material lemnos, în baza aceluiași aviz de însoțire. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a acestuia pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. i din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 4,30 mc. material lemnos.
– La data de 12 aprilie a.c, ora 05:30, pe str. Mărășești – municipiul Focșani, a fost depistat un bărbat din localitatea Mera, județul Vrancea, care transporta cantitatea de 2,10 mc. material lemnos. Din verificările efectuate, s-a constatat că acesta efectua al doilea transport de material lemnos, în baza aceluiași aviz de însoțire. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a acestuia pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. i din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 2,10 mc. material lemnos.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?