Juniorii A ai Focșaniului au pierdut, ieri, la un scor greu de anticipat, partida cu ACS Suporter Club Oțelul Galați, disputată în deplasare și care ar fi putut să-i ducă pe locul al doilea al seriei a doua a Campionatului Național. A fost o primă repriză echilibrată, în care elevii profesorului Alin Samoilă-Sava au redus din handicap după ce gălățenii marcaseră de două ori: Florea a înscris un gol de kinogramă, cu un șut fără preluare, cu dreptul, care a dus mingea la vinclul din stânga portarului gazdelor. A urmat ocazia lui Budeanu, care a intrat pe lângă linia de fund a terenului Oțelului, în careu, de unde a preferat un șut la poartă în locul unei pase de gol în mijlocul careului unde așteptau liberi coechipierii săi. În loc de egal 2, în pauză s-a intrat cu 2-1. În partea a doua a meciului, gălățenii au înscris de patru ori, fără să primească vreun gol! Prestația focșănenilor a fost grevată și de câteva absențe împortante din lot, cele mai importante fiind ale lui Cristea, conducătorul de joc și Marin, golgeterul echipei, ambii accidentați și care nu au putut fi trimiși în teren! După meci, profesorul Alin Samoilă-Sava mi-a declarat: „Este foarte greu să faci mai mult cu un lot decimat de accidentări, fără patru titulari, fără jucători de schimb la valoarea titularilor. Mai gravă decât înfrângerea este accidentarea lui Doagă, a cărui ieșire din joc al lăsat în mijlocul apărării un gol pe care nu l-am putut acoperi. Astăzi am pierdut ocazia de a apropia de lidera seriei, LPS Galați, cu care vom juca sâmbătă, tot în deplasare. Cu o victorie astăzi, altfel puteam juca finalul de campionat!”
Dacă colegii lor mai mari aveau un joc dificil din start, juniorii B ai LPS Focșani porneau favoriți în meciul cu echipa similară a ACS Suporter Club Oțelul Galați! Gazdele, cu mulți jucători mai tineri decât ai oaspeților în formație au câștigat, totuși, cu golurile înscrise la singurele lor șuturi pe poartă din prima repriză. Primul gol, din minutul 13, a fost urmarea unei erori colective a apărării focșănene, iar cel de-al doilea, din minutul 39, a fost marcat cu un șut de la 25 de metri! Pentru LPS Focșani a înscris Dumitrașcu, servit de Cuciuc, în minutul 75.
Profesorul Daniel Bănică, antrenorul focșănenilor, mi-a spus după meci: „Echipa noastră a controlat jocul, dar fără vlagă, fără nerv, fără ambiție. Dominarea noastră teritorială a fost fără rezultat pentru că la finalizare s-a renunțat la jocul colectiv! Este adevărat că am fost lipsiți de Bogdan Panaite, care a jucat în echipa A și Bobu, jucător eficient în atac, dar care a fost accidentat. Însă acesta nu poate fi un motiv serios pentru înfrângere ! ”
Echipa LPS Focșani juniori B: Mirică – Chiriac (70 Stoica), Pașalău, Gurău – Vintilă (55 Lambru) – Sandu – Milea, Mustață (60 Dumitrașcu), Cuciuc, Bucșă (49 Anton) – Vlad.