Un focșănean în vârstă de 39 ani a fost reținut de oamenii legii sub acuzația de viol și tentativă de viol. Potrivit anchetatorilor, Marius Ș. ar fi violat o femeie de 48 ani, iar pe fiica acesteia, de 21 ani, ar fi încercat să o violeze.
Atât bărbatul cât și cele două femei locuiesc cu chirie într-un bloc din Focșani, fiind vecini. În noaptea de sâmbătă spre duminică, bărbatul le-a invitat pe femei la el acasă și ar fi încercat să o violeze pe tânără, dar cum nu a reușit și-a satisfăcut poftele trupești cu mama acesteia. Mama și fiica au reclamat violul la poliție, iar duminică bărbatul a fost reținut, iar luni a fost arestat preventiv. „În cauză a fost întocmit dosar penal”, a declarat subcomisar Bogdan Toader, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea.
Mandatul de arestare pentru 30 de zile a fost emis de Judecătoria Focșani. „(…) admite propunerea Parchetului de pe langa Judecatoria Focsani. Dispune arestarea preventivă a pe o durată de 30 de zile începând cu data de 17.04.2017, ora 13.30, până la data de 16.05.2017, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. (…) cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. (…) Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 17.04.2017”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.