Mai mulți deținuți vor petrece Paștele în familie

0
611


13 deținuți de la Penitenciarul Focșani vor petrece Paștele în sânul familiei. Aceștia se vor putea bucura de învoire deoarece au avut un comportament exemplar pe toată perioada de detenție. După sărbători, ei vor reveni în penitenciar pentru a-și continua ispășirea pedepselor pentru care au fost închiși. 
„13 persoane custodiate, care au avut o conduită exemplară pe toată durata pedepsei, vor beneficia de permisiunea ieșirii din penitenciar pentru a-și petrece Sărbătorile Pascale alături de familie”, se arată în comunicatul de presă al Penitenciarului Focșani.

Activități artistice și religioase de Paște

Pentru ca deținuții aflați în custodia Penitenciarului Focșani să simtă apropierea Sfintelor Sărbători de Paște, conducerea unității a pregătit o serie de activități artistice, religioase și sociale.
„Pentru ca spiritul Sfintelor Sărbători de Paști să fie resimțit și de către cei aflați în detenție, specialiștii din cadrul Sectorului educație și asistență psihosocială al Penitenciarului Focșani, cu sprijinul partenerilor din societatea civilă, organizează, în această perioadă, o serie de activități artistice, religioase și sociale. În acest cadru de sărbătoare, persoanele aflate în custodia Penitenciarului Focșani vor participa la activitățile dedicate Sfintei Sărbători a Învierii Domnului, al căror scop este implicarea, sensibilizarea și responsabilizarea acestora, prin valorificarea abilităților, aptitudinilor și intereselor lor. Astfel, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea s-a organizat, la sediul unității, o întâlnire între 2 deținuți părinți și copiii acestora aflați în centre de plasament sau la asistenți maternali. Sub egida «Cupa Sărbătorilor Pascale» s-au desfășurat, atât la sediul penitenciarului, cât și la Sala de Atletism a Complexului Milcov Sud Focșani, o serie de activități sportive, constând în concursuri de tenis de masă, biliard și atletism. Voluntari ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare – Filiala Moldova, împreună cu grupul de voluntari de la Matca au susținut un program moral-religios cu specific pascal, la care au participat și membri ai familiilor deținuților implicați în activitate. De asemenea, un grup de 14 persoane condamnate de etnie romă, din Penitenciarul Focșani, au susținut un program artistic de cântece și dansuri țigănești, cu ocazia Zilei Internaționale a Rromilor, din 10 aprilie 2017. În această perioadă, preotul capelan va desfășura activități în cadrul programului special de pregătire duhovnicească pentru Paști. Totodată, prin intermediul televiziunii cu circuit închis, vor fi difuzate filme și documentare specifice persoanelor custodiate, urmărindu-se astfel, transmiterea mesajului pascal de îndreptare, curățire morală și spirituală. Obiectivele vizate în cadrul acestor activități sunt  păstrarea tradițiilor specifice acestei sărbători, cultivarea atitudinilor pro-sociale în rândul persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, sprijinirea comportamentelor acestora de schimbare și menținerea contactelor cu familia și comunitatea, în scopul facilitării reinserției sociale și creșterii șanselor de incluziune a persoanelor aflate în penitenciar, după liberare„, se mai precizează în același comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here