ULTIMA ORĂ! Două incendii, azi-noapte, la Urechești și Vulturu

0
2600


 Pompierii militari au fost solicitați să stingă azi noapte, două incendii din Urechești și Vulturu. Primul a avut loc puțin după miezul nopții la o gospodărie din Urechești. Focul a cuprins o magazie în suprafață de aproximativ 200 mp. Potrivit pompierilor, focul ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric provocat de un cablu electric defect. Cel de-al doilea incendiu a izbucnit în jurul orei 5.00 dimineața în comuna Vulturu. Aici a luat foc acoperișul unei case, pentru ca mai apoi flăcările să cuprindă și acoperișul unei bucătării de vară. Pompierii spun că în acest caz incendiul ar fi izbucnit din cauza unui coș de fum deteriorat. „Joi, 13 aprilie a.c., în jurul orei 00.20, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112, anunța producerea unui incendiu la o gospodărie din comuna Urechești. La fața locului s-au deplasat imediat trei echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani care a acționat, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Urechești, pentru localizarea și lichidarea incendiului ce cuprinsese o magazie construită din lemn pe o suprafață de cca. 200 mp. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric provocat de un cablu electric defect. După finalizarea acestei intervenții, pompierii focșăneni au fost solicitați să intervină, în jurul orei 04.50, în comuna Vulturu, pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unei locuințe. În acest caz au ars acoperișurile locuinței și al unei bucătării de vară pe o suprafață totală de aproximativ 60 mp., cauza acestui eveniment fiind, cel mai probabil, coșul de fum deteriorat”, se arată în buletinul de presă al ISU Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here