Sirenele care anunță situațiile de urgență vor suna atât în Vrancea cât și în celelalte județe din țară în perioada 18-21 aprilie, între orele 10.00-15.00. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, este vorba de un exercițiu care are ca scop testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de urgență. Vrâncenii vor auzi un semnal de alarmare compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare.
În Focșani există cinci astfel de sisteme, care vor suna alternativ. Și în localitățile din județ vor fi testate sirenele de alarmare, fiecare comună având cel puțin un astfel de sistem. „În perioada 18-21 aprilie se va desfășura un amplu exercițiu la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017. La nivelul județului Vrancea va fi declanșat mecanismul de înștiințare a producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele de avertizare/ alarmare a populației prin intermediul semnalelor acustice. În municipiul Focșani există cinci astfel de sisteme, la Casa de Cultură, Electrica, pe clădirea fostului internat al Liceului nr. 3, la Blocul Turn din Sud și la Școala Generală din Mândrești. De asemenea, în județul Vrancea există în total un număr de 158 de sisteme, fiecare comună deține cel puțin un sistem. În Adjud sunt 7 sisteme, 6 la Panciu, Mărășești 10, Odobești 4. În anul 2016 au avut loc 70 de astfel de exerciții de alarmare”, ne-a precizat plutonier adjutant Florin Olaru, purtător de cuvânt ISU Vrancea.