Un pasager a fost dat afară cu forța, duminică, dintr-un avion aflat în Statele Unite și aparținând companiei United Airlines care urma să zboare de la Chicago la Louisville, Kentucky, și care era suprarezervat. Evenimentul a declanșat un val de indignare după ce un clip video filmat de unul dintre pasageri și în care se observă evenimentele petrecute în timpul incidentului a fost publicat pe internet, informează luni DPA și Reuters.
În materialul video distribuit pe rețelele de socializare se pot vedea mai mulți agenți de pază care îl trag pe bărbat din scaun folosind forța. Cu ochelarii strâmbi și țipând, pasagerul, care pare să fie de origine asiatică, este târât de mâini, pe spate, în timp ce sângerează și pare amețit, iar o femeie, care este și ea pasager, poate fi auzită întrebându-i pe agenți ce îi fac bărbatului.
Într-o scrisoare publicată pentru angajații companiei, al cărei conținut a fost văzut de Reuters, directorul executiv al companiei, Oscar Munoz, a calificat incidentul drept „un eveniment îngrijorător pentru noi toți de aici de la United”. „Zborul Flight 3411 de la Chicago la Louisville era suprarezervat. După ce echipa noastră a căutat voluntari, unul dintre clienți a refuzat să plece de bună voie din aeronavă, iar forțele de ordine au fost rugate să vină la poartă”, arată United într-o declarație publicată pe pagina de Twitter a companiei. „Când l-am abordat pe unul dintre acești pasageri pentru a-i explica cu părere de rău că i se refuză îmbarcarea, acesta a ridicat vocea și a refuzat să se conformeze instrucțiunilor membrilor echipajului”, scrie Munoz. Acesta a declarat că va fi efectuată o anchetă cu privire la cele întâmplate și că se va discuta cu pasagerul pentru a se rezolva situația.
Un pasager care a distribuit pe Facebook clipul video filmat în timpul incidentului și care a stârnit un val de indignare a declarat pentru publicația Louisville Courier Journal că United Airlines a căutat voluntari care urmau să primească despăgubiri și să fie reprogramați astfel încât personalul aeronavei să poată decola către Louisville. Deoarece nu au putut fi găsite persoane doritoare să-și amâne zborul, pasagerii care urmau să părăsească avionul au fost aleși la întâmplare, iar un cuplu a ieșit fără incidente. Activitatea unuia dintre agenții din cadrul Chicago Department of Aviation, care nu a urmat protocolul, a fost suspendată pe perioada investigației, a declarat o purtătoare de cuvânt pentru publicația Chicago Sun-Times.
Departamentul Transporturilor din SUA (DOT) a anunțat că va ancheta dacă United a urmat regulamentul privind zborurile suprarezervate, cod ce stabilește modul de intervenție în astfel de situații. Luna trecută, două adolescente îmbrăcate în colanți au fost refuzate la îmbarcarea într-un avion care urma să zboare de la Denver la Minneapolis deoarece angajații companiei au considerat că ținuta acestora nu respecta codul vestimentar impus angajaților sau familiilor acestora posesoare ale legitimațiilor gratuite de călătorie.